Gânduri (11) – de Sabina Miclea

 Sabina Miclea este componentă de bază a echipei de volei feminin ”U” NTT Data și a fost componentă a lotului național. Este absolventă a facultăților de Psihologie și de Kinetoterapie din Cluj.

Sabina Miclea este componentă de bază a echipei de volei feminin ”U” NTT Data și a fost componentă a lotului național. Este absolventă a facultăților de Psihologie și de Kinetoterapie din Cluj.

În ultima perioadă pe rețelele de socializare am văzut multe citate și o multitudine de articole care aveau ca idee principală „iubirea” și felul în care aceasta este salvarea și modalitatea prin care noi oamenii ne putem salva și putem să ne trăim viețile într-un mod plin de sens. Și am început să mă gândesc la ce înseamnă iubirea pentru mine și la oamenii din viața mea pe care îi iubesc. De-a lungul vieții noastre cu toții începem și încheiem relații, iar partea cu încheierea lor, până nu demult, mă îngrozea și mi se părea extrem de dificil de acceptat, orice pierdere mă zguduia și mă destabiliza.

Apropo de social media, văzusem de curând o poză pe Facebook a cărui mesaj exprima de fapt dezamăgirea noastră, a oamenilor, atunci când cei dragi nouă, nu mai rezonează cu noi și este posibil să se raporteze la relația noastră cu ei într-un mod care este posibil să ne rănească. De multe ori consider că nu este vorba despre o surpriză. Fie că este vorba despre o relație de cuplu sau de o prietenie, noi creăm de multe ori contextul acesta, este posibil să nu reușim să vedem lucrurile foarte obiectiv, deoarece suntem orbiți de o anumită idealizare care de obicei are ca finalitate acest sentiment de dezamăgire și că am fost înșelați, păcăliți, într-un fel sau altul.

Nevoia noastră de absolut, iubire absolută, prietenie absolută, de complet, acestea sunt elementele care favorizează încheierea acestor relații în acest mod. Este foarte interesant cum de multe ori afirmăm și credem că suntem capabili să acceptăm o persoană așa cum este ea, cu bune, cu rele. Dar în acest caz, nu am mai avea nevoie de acea idealizare, dacă am deține această capacitate în felul în care credem că o facem. De fapt, ne este foarte frică și ne este greu să acceptăm până propria noastră imperfecțiune. Cum am putea să acceptăm și să iubim în acest mod absolut o persoană, dacă de multe ori ne este greu să ne raportăm chiar la noi înșine cu o notă crescută de iubire, blândețe și toleranță?

O formă de pseudoiubire care este frecvent promovată și apare în cărți și în filme este chiar această „mare iubire”. Este posibil dacă o persoană nu a ajuns la un anumit sens al identității, al sinelui care să fie înrădăcinat în desfășurarea propriei puteri, ea să aibă tendința să idolatrizeze persoana sau persoanele iubite. Ea este lipsită atunci de propriile puteri pe care le transferă persoanei iubite. De multe ori ne simțim înșelați și păcăliți când lucrurile nu evoluează în felul dorit de noi, dar de multe ori nu luăm în calcul faptul că propriile noastre proiecții asupra oamenilor din jur ne-au adus în acest punct. Așa cum nouă ne stă în obicei să evităm tristețea și suferința, tot în acest mod este posibil să alegem să credem că iubirea înseamnă o absență constantă a conflictului. Dar de obicei conflictele de zi cu zi care apar între oameni, acele certuri mărunte, banale, sunt doar modalități de a evita adevăratul conflict interior al fiecăruia dintre noi. Acestea nu duc la clarificare, la lămurire. Adevăratele conflicte, cele reale, nu sunt menite să ascundă, ele se trăiesc într-un mod profund, ambele persoane implicate ieșind din ele cu mai multă cunoaștere.

Iubirea este posibilă între două persoane doar dacă acestea comunică una cu cealaltă din centrul existentei lor. Fiecare își trăiește propria realitate, are propria identitate și structură, și se trăiește pe sine, în primul rând. Iubirea devine astfel o provocare, nu este ca un pahar cu apă, din care bem și implicit se golește până nu mai rămâne nimic. Dimpotrivă, izvorând chiar din centrul ființei noastre, iubirea, în primul rând cea pentru viață, nu are termen de expirare. Atât timp cât suntem în viață, suntem o sursă inepuizabilă de emoții și gânduri. Ceea ce manifestăm în exterior ia naștere în interiorul nostru. De exemplu, dacă observ faptul că mă manifest cu furie în exterior, motivul fiind unul nesemnificativ, voi putea să identific și să rezolv problema doar privind în interior. Acolo este sursa conflictului, care de cele mai multe ori este personală și are foarte puțin de-a face cu cei din jur.

De multe ori am crezut în trecut că reacțiile oamenilor din jurul meu au legătură cu mine, că poate eu sunt greu de iubit, tolerat sau înțeles. Ce eliberator este să realizez că de fapt atunci când ne adresăm oamenilor într-un mod lipsit de empatie și blândețe aceste lucruri vorbesc foarte mult despre felul în care ne simțim chiar noi în acel moment. Iubirea nu este despre perfecțiune și despre o anumită absolutizare, pentru mine este despre a-mi da voie să fiu și să îndrăznesc să mă arăt așa cum sunt în fața alor ființe umane. Și provocarea și mai mare este aceea de a mă simți în continuare completă chiar și în cazul în care relațiile, poate și cele mai importante, este posibil să se încheie la un moment dat.

Comments

comments