Începând de azi 31 iulie și până în 3 august 2025, orașul Galați a devenit ,,Galați Open Beach Volleyball International Tournament – Ediția a II-a”. Evenimentul are loc în Parcul Spicul, adunând sportivi din toată țara.
Clubul Sportiv Universitatea Cluj, participă cu echipa formată din sportivii: Szabo Krisztian-Raul și Iozsa Andrei, doi tineri care își propun să ajungă pe podium.
Szabo Krisztian-Raul, în vârstă de 19 ani, cu o înălțime de 1,82 m, evoluează în voleiul de sală pe postul de libero la C.S. Universitatea Cluj:
„Fac volei de performanță în sală, iar de la începutul verii mă pregătesc împreună cu colegul meu de două ori pe săptămână pentru acest turneu. Așteptările mele sunt să ajung cât mai departe în competiție și să câștig experiență jucând.”
Partenerul său, Iozsa Andrei, are 20 de ani și 1,90 m și joacă pe postul de fals (opus) în echipa clujeană:
„Mă antrenez alături de coechipierul meu cel puțin de două ori pe săptămână pentru a ne îmbunătăți jocul și înțelegerea reciprocă. Beach volley-ul este diferit de voleiul din sală, așa că participarea la acest turneu este o provocare. Este a doua oară când concurăm la un astfel de eveniment, iar obiectivul nostru este să ajungem cât mai departe și să acumulăm experiență.”
Galați Open Beach Volleyball International Tournament promite meciuri spectaculoase, surprize și un show sportiv unic, transformând Parcul Spicul într-un punct de atracție pentru toți iubitorii voleiului pe plajă.
Mult succes!