Echipa de handbal masculin, debut cu dreptul în Divizia A

 Foto: Ștefan Martinescu

Foto: Ștefan Martinescu

Handbaliștii universitari au debutat în noul sezon competițional al Diviziei A, Seria B, duminică, 17 septembrie.Echipa Clubului Sportiv Universitatea Cluj a avut meci pe teren propriu cu ADEP Satu Mare. Partida s-a disputat în Sala Sporturilor ,,Horia Demian” de la ora 13:00 și s-a încheiat cu victoria clujenilor, 44-24. Cel mai bun marcator a fost Raul Kotai cu șapte reușite.

,,Îi felicit pe băieți pentru prima victorie, dar să nu uităm că am avut în față un adversar facil. Chiar dacă am câștigat încă nu îmi plac anumite chestii pe care trebuie să le reglăm cât mai repede posibil pentru că vom întâlni echipe mult mai puternice și nu vom face față. Ușor-ușor se vor rezolva și problemele administrative și sunt mulțumit de începutului sezonului”, a spus Ioan Ani-Senocico, antrenorul echipei universitare.

Următoarea etapă este programată pe 28 septembrie, iar ”U” Cluj va juca în deplasare cu CNE Sighișoara.

Comments

comments