A venit și cea de a doua victorie a handbaliștilor de la ”U” Cluj și prima în „era” Stavrositu, consfințită aseară, în Sala Sporturilor din Alexandria, unde aceștia au trecut de CSM din localitate cu 24-23, la pauză 12-11.
Meciul din cadrul etapei a 11-a și care a părut că descătușează energiile unei echipe mult prea des încercate în ultima vreme nu a fost deloc ușor, victoria conturându-se abia în ultima treime a partidei și asta după ce avantajul pe tabelă a alternat de mai multe ori.
„O victorie muncită împotriva principalei noastre contracandidate, venită într-un moment greu al echipei noastre, care este decimată de câteva accidentări. Mă bucur din suflet că băieții au reaprins spiritul de luptă al Universității. Am fost puțini dar luptători! Pe mine personal m-au încercat trăiri frumoase după această victorie pentru că am reușit să câștig în fața unui antrenor mare (Fane Constantin). Această victorie îmi dă și mai multă încredere, mai multă poftă de muncă pentru perioada următoare. Rămânem în continuare cu picioarele pe pământ și o luăm de la capăt, cu multă muncă, disciplină și seriozitate. ÎMPREUNĂ pentu “U”!!!!!!!”, a spus tehnicianul „alb-negrilor”, Marius Stavrositu.
Golurile formației noastre au fost marcate de: Cătălin Fodorean 8, Dragoș Iancu și Ionuț Ramba câte 4, Călin Hossu 3, Putnoky Szabolcs și Raul Ostace câte 2 și respectiv Alexandru Gurănescu un gol.
În etapa următoare, elevii lui Marius Stavrositu vor avea de trecut un examen mult mai complicat, joi, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, urmând să vină ocupanta locului doi, HC Dobrogea Sud Constanța.