Derby județean la volei masculin

 Foto: Brădeanu Photography

Foto: Brădeanu Photography

Etapa a XII-a din Divizia A1 masculin programează derby-ul județean dintre CS ”U” Cluj și CS Unirea Dej. Meciul dintre cele două echipe va avea loc sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 17:00 în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

„O să dăm totul să câștigăm meciul cu Unirea Dej ca să ne apropiem și mai tare de play-off. Va fi un meci greu, cu o echipă bună, dar noi avem un lot foarte unit care contează mult în jocul de volei. Așteptăm lumea să ne susțină în număr cât mai mare!”, a declarat voleibalistul universitar Csaba Nagy.

În etapa anterioară, clujenii s-au impus pe teren propriu cu 3 la 1 în fața formației SCM Gloria Buzău, iar dejenii au cedat cu 3:0 în fața liderului CS Dinamo București. Înaintea acestei runde, oaspeții ocupă locul 5 în clasament cu 19 puncte, iar universitarii clujeni sunt pe 7, cu 11 puncte.

Arbitrii delegați la această partidă sunt Bogdan Stoica (București) și Cristian Serei (Baia Mare), iar observator din partea FRV este Gigi Dumitru.

Prețul unui bilet la meci este 10 lei, studenții și pensionarii au 50% reducere, iar elevii intră gratuit pe baza carnetului.

Comments

comments