Debut în forță pentru ”U” în Liga Națională de handbal masculin

Universitatea Cluj are parte de un debut în forță în Liga Națională de handbal masculin duminică, de la ora 18, atunci când primește, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, vizita echipei Steaua București.

„Militarii” au încheiat sezonul trecut din Liga Zimbrilor pe poziția a 4-a și la acest început de campionat sunt conduși de pe margine de un nou antrenor, francezul Stephane Plantin.

Despre acest meci „de gală”, antrenorul Ionuț Ramba a declarat pentru u-cluj.ro: „Iată că așteptarea a luat sfârșit și la final de săptămână avem parte de primul „examen” oficial. A fost o perioada de pregătire grea și încărcată, urmată de meciurile amicale în care au jucat toți băieții și în care am lucrat la omogenizarea echipei. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct dar eu sper că duminică vom fi pregătiți să evoluăm acasă și să reușim un meci bun. Am avut câțiva accidentați, un nou transfer pe ultima suta de metri dar ceea ce îmi doresc este să fim cu toții sănătoși la ora meciului și să ne folosim toate forțele împotriva echipei Steaua. Suntem conștienți că oaspeții pornesc clar cu prima șansă dar noi de asta ne antrenam în fiecare zi ca să ne luptam cu fiecare adversar, să ne „dăm sufletul” pe teren și să ne bucuram împreună cu spectatorii de un eveniment frumos în prima etapă a campionatului. Îi așteptăm pe suporteri să vina în număr cât mai mare alături de noi, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, la un nou început în Liga Națională.”

Meciul de handbal masculin dintre ”U” și Steaua, din prima etapă a Ligii Zimbrilor, va începe duminică la ora 18, în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

Comments

comments