Dascălu participă la o nouă etapă de Circuit European

Floretistul Universității Cluj Bogdan Dascălu participă în acest sfârșit de săptămână, 26-27 noiembrie 2016, la o nouă etapă (a IV-a) de Circuit European U23, care are loc la Gdansk, Polonia. Competiția strânge la start 151 de sportivi la floretă individual, 62  la feminin și 89 la masculin, din 11 țări. România este reprezentată doar de sportivul clubului nostru.

Bogdan Dascălu a mai concurat la cea de-a doua etapă din Circuitul European U23, în perioada 12 – 13 noiembrie, la Budapesta. În capitala Ungariei și-au dat întâlnire, în total, 165 de sportivi din 22 de țări, printre care și România. Lotul Naționalei a fost format din 10 sportivi, iar secția de scrimă a Universității Cluj a fost reprezentată de Bogdan Dascălu, care a obținut cel mai bun rezultat pentru țara noastră la proba masculin individual, locul 30. La feminin, Maria Boldor, legitimată la CSA Steaua, a încheiat proba individuală pe poziția a 15-a.

Comments

comments