Dăruire și dramatism sunt cuvinte care ar putea caracteriza meciul de handbal masculin disputat duminică seara între Universitatea Cluj și Politehnica Timișoara, contând pentru etapa a 16-a a Ligii Naționale.
Dăruire pe tot parcursul jocului din partea ambelor echipe care au dat dovadă de determinare și spirit de luptă și dramatism mai cu seamă în finalul confruntării în care victoria a stat în cumpănă.
”U” a început în forță meciul și a pus repede câteva goluri în plus pe tabelă, diferență care însă s-a redus la un singur punct cu mai puțin de două minute înainte de fluierul final. Băieții noștri, cu Călin Hosu și Răzvan Szopka în zi mare, au reușit să treacă cu bine peste acele momente și să încheie întâlnirea victorioși cu scorul de 29-27 după ce la pauză tot ei conduceau cu 16-11. I-am amintit pe doi dintre protagoniștii acestui succes dar în egală măsură merită felicitați toți sportivii precum și antrenoarea Carmen Amariei care a găsit cele mai bune soluții pentru echipa sa.
Golurile formației noastre au fost marcate de: Călin Hossu 13, Sven Nivard 6, Alexandru Coman 5, Sergiu Makaria 3 și respectiv Mark Adoreanu și Didi Hrimiuc câte 1 gol. Au mai jucat: Raul Ostace și Ajdin Zahirovic iar poarta a fost apărată excelent de Răzvan Szopka, autor a 9 parade din care 3 la lovituri de la 7 metri, secondat de Vlad Coman.
Nu putem să nu amintim rolul publicului și mai cu seamă cel al galeriei „Șepcile roșii” care i-au purtat pe jucători spre o victorie pe cât de importantă pe atât de meritată.
În etapa următoare, a 17-a a Ligii Zimbrilor, ”U” va juca vineri, 16 februarie de la ora 18, în deplasare cu Dinamo București.