Voleibalistul Dan Borota a semnat cu echipa Universității Cluj un acord valabil pe doi ani.
Născut pe 9 iulie 1984 în Baia Mare, Dan Borota are 194 cm înălțime, evoluează pe postul de trăgător/secund și este component al echipei naționale.
Voleibalistul a mai evoluat la Tomis Constanța, SCMU Craiova, Volei Banatul Caransebeș, Nice Volleyball (Franța) și Nancy
Voleyball (Franța).
„Îmi doresc să ajut echipa să avem rezultate cel puțin la fel de bune ca anul trecut. Îmi doresc să meargă lucrurile bine și să-mi închei cariera aici la Cluj, aproape de casă”, a declarat Dan Borota.
„Nu vrem să facem modificări mari în lot, structura să rămână aceeași, doar cu 2-3 îmbunătățiri”, a spus managerul echipei, Bogdan Ungureanu.
Un scurt CV despre Dan Borota:
2003 – 2004 Forex Brașov
2004 – 2009 Știința Explorări Baia Mare
2009 – 2011 Remat Zalău
2011 – 2012 Știinta Explorări Baia Mare
2012 – 2013 Tomis Constanța
2013 – 2013 SCMU Craiova
2013 – 2014 Nice Volleyball – Franța
2014 – 2015 Volei Banatul Caransebeș
iarna 2016 Nancy Volleyball – Franța