Bun venit, Makeda Nicholas!

Echipa de baschet feminin s-a întărit cu o extremă de forță, care însă poate evolua și pe alte posturi.

Makeda Nicholas are 1,89 metri, este o sportivă atletică și versatilă care înscrie adeseori din apropiere. Pătrunde bine spre coș dar șutează precis și de la distanță. Reușește să-și pună colegele de echipă în valoare iar în apărare este foarte agresivă și isteață, recuperează bine mingea, comunică eficient în defensivă și de asemenea se poziționează foarte bine.

Makeda Nicholas a jucat baschet pentru Universitatea din Delaware în NCAA 1 (Divizia întâi a Campionatului Colegiilor din Statele Unite) unde și-a adus o contribuție importantă la accederea echipei sale în Turneul NCAA 2019. La începutul anului trecut, chiar înainte ca sezonul să fie anulat din cauza pandemiei de COVID-19, era jucătoarea cheie echipa Colomiers BC în Liga Franceză unde a avut statistici de 10,1 puncte marcate, 5,8 recuperări și 1,2 pase decisive pe meci.

Considerată una dintre cele mai energice și acerbe jucătoare din Ligă, Makeda Nicholas s-a transferat la echipa Alazem din Arabia Saudită unde și-a condus echipa la câștigarea primului campionat din istoria clubului. A fost declarată cea mai bună jucătoare a Ligii cu 24,6 puncte, 12,7 recuperări și 1,5 pase decisive pe meci. Până la finalul sezonului a jucat în prima ligă din Turcia unde a fost cea mai bună jucătoare a formației sale și a ajutat clubul să ajungă în play-off cu medii 18 puncte, 12 recuperări și respectiv 2,5 pase decisive pe meci având și un procentaj de 50% reușită la aruncările de 3 puncte.

Comments

comments