Bronz la Campionatul National de Cros

Atletul Margasoiu Tudor Mihai, reprezentant al clubului Universitatea Cluj, a avut un weekend plin de provocări și performanțe remarcabile la Campionatul Național de Cros, desfășurat pe 25 și 26 octombrie, la Poiana Stampei.

În prima zi a competiției, Margasoiu a luat startul în proba destinată categoriei U20, unde, după o cursă intensă, a încheiat pe locul 4, obținând astfel calificarea la Campionatul Balcanic de Cros, competiție care va avea loc pe 8 noiembrie, la Băile Felix.

A doua zi, tânărul sportiv a revenit pe traseu, participând și în proba rezervată categoriei U18. Deși s-a confruntat cu oboseala acumulată din cursa anterioară și cu un traseu dificil, Margasoiu a reușit o nouă evoluție solidă, încheind competiția pe locul 3, confirmându-și constanța și determinarea.

„A fost un weekend solicitant, dar rezultatele lui Tudor arată clar progresul și maturitatea sa competițională”, a declarat antrenoarea Carmina Gorgan, cea care îl pregătește pe tânărul atlet.

Prin aceste rezultate, Margasoiu Tudor Mihai continuă seria performanțelor notabile pentru secția de atletism a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, confirmând încă o dată valoarea sportului clujean.

Felicitări!

Comments

comments