Bondar: „Trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru a câștiga”

Handbalistele Clubului Sportiv Universitatea Cluj vor juca în etapa a IX-a a Ligii Florilor, în deplasare la CSM Galați. Meciul este programat sâmbătă, 10 noiembrie, cu începere de la ora 17:30, în Sala Sporturilor din Galați și este transmis în direct pe TVR 1.

„Este un meci foarte important pe care nu îl putem trata altfel decât cu gândul de a aduce primele puncte! Trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru a câștiga acest meci! Galațiul joacă acasă foarte bine și noi știm asta. Trecem printr-o perioadă în care am avut parte doar de rezultate negative, dar eu sper să avem puterea de a depăși momentele acestea. Puterea de luptă, caracterele puternice se arată în momentele grele! La Galați, la ora jocului, fiecare dintre noi trebuie să prezentăm cea mai bună variantă a noastră pentru a câștiga: dorință de a câștiga, spirit de luptă și multă inteligență!!!”, a subliniat Alin Bondar, antrenorul handbalistelor universitare.

Partida va fi arbitrată de cuplul de arbitri Dorel Gurbina și Emilian Stanciu din Caraș-Severin, iar observator a fost desemnat Radu Chirvase din București.

Comments

comments