Sala Sporturilor „Horia Demian” a găzduit sâmbătă, 25 ianuarie, meciul de volei masculin dintre Universitatea Cluj și CS Unirea Dej. Partida a contat pentru etapa a XII-a din Divizia A1 și s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 3 la 2 (25-17, 20-25, 24-26, 25-19, 16-14).
Dejenii au început bine meciul câștigând primul set cu 25-17, dar „alb-negrii” au revenit în forță și au reușit să-și adudece următoarele două seturi (25-20, 26-24). Setul patru a fost luat de oaspeți, iar în decisiv Universitatea a condus aproape în permaneță pe tabelă, însă finalul a fost gestionat mai bine de dejeni care s-au impus cu 16 la 14.
„A fost un meci foarte spectaculos încheiat, din păcate, cu un rezultat nefavorabil, care ne îndepărtează de obiectivul nostru, accederea în primele șase echipe. În ciuda acestui rezultat vom continua să muncim și să sperăm atâta timp cât mai sunt șanse matematice să prindem un loc de play-off. Felicit echipa oaspete pentru dăruirea arătată și pe antrenorul Marius Dascălu care a reușit să imprime acestui colectiv de tineri o maturitate fantastică în joc. Felicitări merită și băieții noștri care, în ciuda scăderii de formă față de meciul cu Gloria Buzău, trebuie să continue munca și să iasă de pe această pantă descendentă și să revină la potențialul maxim de care sunt capabili în acest moment. Spectacolul pe care echipele l-au oferit celor prezenți în tribună îmi permite să spun că a fost unul dintre cele mai frumoase meciuri din campionat din acest sezon”, a subliniat managerul studenților universitari Bogdan Ungureanu.
Pentru elevii lui Romeo Lotei urmează un nou meci pe teren propriu, al cincilea consecutiv, duminică, 2 februarie, orele 12:00, cu ACS Volei Municipal Zalău.