Baschetbalistele au cedat în partida tur a Cupei României

 Sursă foto: Marius Jucan

Sursă foto: Marius Jucan

Ieri, 26 septembrie, a avut loc primul tur al Cupei României la baschet feminin, această fază a competiției desfășurându-se în sistemul tur-retur.

Echipa de baschet feminin a CS ”U” Cluj a avut-o ca adversară pe nou-promovata CS Phoenix Constanța, iar meciul tur dintre cele două s-a jucat în Sala Sporturilor „Horia Demian”, fiind câștigat de oaspete cu scorul 77-73 (20-11, 11-21, 25-19, 21-22).

Startul meciului le-a aparținut oaspetelor, clujencele au reușit să înscrie și să egaleze prin Morse, care a transformat patru libere, 10-10. Echipa de la malul Mării a preluat din nou controlul și după primele 10 minute era în avantaj cu 20-11. Morse a fost din nou decisivă și a egalat, iar apoi meciul a devenit echilibrat. La pauza mare, „studentele” lui Carmin Popa erau în avantaj, 32-31.

În sfertul trei, atacul ambelor echipe a funcționat perfect, iar clujencele conduceau la mijlocul sfertului cu 44-42. Cuaș a înscris pentru constănțence, iar apoi echipa sa a găsit culoare de trecere și înaintea ultimelor 10 minute de joc conduceau cu 56-51. Începutul ultimului sfert le-a aparținut oaspetelor, dar universitarele au reușit să revină în atac și să înscrie. Cu trei minute înainte de final, Phoenix Constanța s-a distanțat la cinci puncte, 70-65. Morse a apropiat-o pe CS ”U” Cluj la o singură posesie de constănțence, Beldian a înscris un coș de trei puncte pentru oaspte, iar Orban a redus din diferență prin două lovituri de la linia de pedeapsă, 77-73. Astfel, Phoenix Constanța a câștigat manșa tur din primul tur al Cupei României, 77-73.

„Am făcut prea multe greșeli în apărare și, sincer, cred că debutul în Liga Națională și, acum, în Cupa României a multora dintre fete a contribuit la exprimarea echipei. Mergem încrezători la Constanța și încercăm să reparăm greșelile pe care le-am făcut în acest joc”, a spus la finalul jocului Carmin Popa, antrenorul baschetbalistelor.

Partida retur dintre CS ”U” Cluj și Phoenix Constanța va avea loc sâmbătă la Constanța, iar clujencele au nevoie de o victorie la minim 5 puncte pentru a se califica în turul II al Cupei României.

Comments

comments