Echipa de baschet masculin „U” Cluj dispută astăzi, 13 octombrie, un nou meci din campionat, urmând să întâlnească formația ACS U-BT Cluj-Napoca 2. Partida va avea loc de la ora 18:00, în BT Arena, și va fi transmisă în direct pe FRB TV.
Confruntarea de azi reprezintă prima întâlnire oficială dintre cele două formații clujene, un duel care se anunță interesant atât prin miza locală, cât și prin dorința ambelor echipe de a confirma forma bună din debutul sezonului. „U” Cluj va aborda si partida cu un moral mult mai ridicat, după victoria obținută în fața formației CS Universitar Târgu Mureș, succes care a adus încredere și continuitate în jocul echipei.
Baschetbaliștii pregătiți de Florin Covaciu își propun să continue seria pozitivă și să confirme progresul arătat în primele etape. Meciul din BT Arena promite spectacol și intensitate, fiind o oportunitate excelentă pentru publicul clujean de a vedea la lucru două echipe tinere și motivate.
Mult succes băieți!