Pista de Atletism din incinta Cluj Arena găzduiește ediția a 73-a a Campionatului Balcanic de atletism pentru Seniori. Întrecerile pentru seniori în aer liber vor avea loc în perioada 19-20 septembrie 2020 în organizarea Asociației Balcanice a Federațiilor de Atletism, în colaborare cu Federația Română de Atletism.
Competiția se va bucura de prezența a aproximativ 300 de sportivi din 12 țări. România va fi reprezentată la această competiție de o delegație formată din 64 de atleți (28 la feminin și 36 la masculin), în frunte cu patru dintre cei cinci sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo: Alin Firfirică (disc), Florentina Iusco (lungime), Claudia Bobocea (1.500 m) și Daniela Stanciu (înălțime). Țările participante la această competiție sunt următoarele: Bulgaria, Ucraina, Armenia, Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Macedonia, Turcia, Bosnia și Herțegovina, România și Croația.
Întrecerile Campionatelor Balcanice de Atletism pentru seniori în aer liber îi vor avea ca și oaspeți de onoare pe Lord Sebastian Coe – președintele World Athletics, și pe Dobromir Karamarinov – președintele Federației Bulgare de Atletism, al Asociației Balcanice a Federațiilor de Atletism, prim-vicepreședinte al European Athletics, actualmente, președinte interimar al acestui for.
De la secția de atletism a clubului nostru au fost selecționați să reprezinte România trei sportivi.
- Gal Camelia: 200m și 4 x 400m
- Sanda Belgyan: 400mg și 4 x 400m
- Robert Parge 400m și 4 x 400m.
Programul complet al Campionatului Balcanic de atletism în aer liber pentru seniori de la Cluj Napoca poate fi văzut AICI.
ISTORICUL CAMPIONATELOR BALCANICE ÎN AER LIBER PENTRU SENIORI
Competitiile balcanice în aer liber, probe de stadion, pentru seniori, au demarat în anul 1929, la Atena, cu o ediție experimentală. Până la jumatatea ultimului deceniu al secolului XX, concursurile destinate exclusiv atleților din arealul geografic respectiv s-au numit ,,Jocuri Balcanice”, primind ulterior titulatura de ,,Campionate Balcanice”. La Istanbul (1940), s-a disputat ultima competiție înaintea celui de-al doilea Razboi Mondial. Întrecerile s-au reluat în 1946 (Tirana-Albania) și la București (1947), dar au fost neoficiale. La masculin, primul concurs oficial s-a consumat în anul 1953, la Atena. Cu toate că au fost incluse în programul de la Tirana și Bucuresti, competițiile adresate atletelor au fost oficializate de abia în anul 1957.
Ne aflăm, așadar, în fața ediției cu numărul 73 a Campionatelor Balcanice în aer liber rezervate seniorilor, la general, a 59-a, la feminin. România a găzduit, de-a lungul vremii, 9 ediții: 1937, 1947 – ed. Neoficială, 1959, 1964, 1970, 1975, 1983 și 2002, toate la București, 2014, 2015 și 2016, la Pitești.
Cele mai multe prezente românești în cadrul Campionatelor Balcanice au înregistrat, la masculin, losif Nagy (disc – 18), iar, la feminin, Ana Roth-Coman-Sălăgean (greutate – 16). Primele medalii de aur, la masculin, datează din anul 1930, de la Atena, și au revenit următorilor: Lazăr Bodea (ciocan — 37,98 m),Dumitru Paveliuc (10.000 m — 34:22,2), Alexandru Fritz (greutate — 14,16 rn), Petre Havales (disc — 39,76 m), Francisc Nemeș (400 m — 51,4), Ludovic Gall (maraton — 3h02:41,0). La feminin, primele medaliate cu aurul balcanic, în 1957, la Atena, au fost: Ioana Luța (100 m — 12,4; 200 m — 25,1), Iolanda Balaș Soter — 1,65 m), Ana Coman (greutate — 14,55 rn), Maria Diți (suliță — 52,14 m), ștafeta de 4Xl00 m (Alexandra Sicoe/Letiția Bendiu/Ioana Luță/Claudia Ruse — 48,7).