Sportiva Universității Cluj, Maria Ilinca Moscaliuc, a debutat cu dreptul în tricoul clubului nostru, cucerind medalia de aur la Cupa României la Biatlon și Triatlon Modern.
Competiția s-a desfășurat în perioada 29–30 august, la Focșani, sub egida Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), reunind sportivi din țară în cadrul probelor de biatlon și triatlon modern.
La categoria junioare, în proba de biatlon modern, care a constat în 800 de metri alergare + 200 de metri înot + 800 de metri alergare, reprezentanta U Cluj Maria Ilinca Moscaliuc a avut o evoluție excelentă și a ocupat locul 1, cucerind medalia de aur.
Pentru Maria Ilinca Moscaliuc, competiția de la Focșani a reprezentat și prima sa participare la Cupa României de Biatlon Modern, iar victoria a venit chiar la debutul său în această competiție după transferul la Universitatea Cluj.
Sportiva este pregătită de antrenorul Soit Philgas, care s-a declarat încântat de noua achiziție a clubului și de potențialul acesteia.
„Mă bucur pentru că am adus o sportivă cu mult potențial. Maria este o sportivă în care avem încredere și sunt convins că poate avea un parcurs foarte bun la Universitatea Cluj”, a declarat antrenorul Soit Philgas.
La rândul său, Maria Ilinca Moscaliuc a vorbit despre emoțiile și bucuria primei sale medalii de aur obținute în tricoul Universității Cluj:
„Sunt foarte fericită pentru această medalie de aur, obținută la prima mea participare la Cupa României de Biatlon Modern. Această victorie îmi dă și mai multă încredere și motivație să continui să muncesc, să mă dezvolt și să țintesc performanțe și mai mari. Le mulțumesc celor care sunt alături de mine și mă susțin pe acest drum. Vă mulțumesc dumneavoastră pentru faptul că m-ați adus la Clubul Universitatea Cluj. Este doar începutul!”, a declarat Maria Ilinca Moscaliuc.
Medalia de aur cucerită la Focșani reprezintă un debut excelent pentru noua noastra sportivă.
Felicitări, Maria Ilinca Moscaliuc și antrenorului Soit Philgas! Mult succes în competițiile următoare!

