Campionatele Internaționale de atletism ale României se vor desfășura sâmbătă și duminică, 4 – 5 iunie pe Stadionul din Craiova.
Clubul Universitatea va fi reprezentat la această importantă reuniune atletică de Sanda Belgyan care va concura în probele de 400 de metri plat și 400 de metri garduri, Adnana Matyus la 100 de metri garduri și săritura în lungime, Cristian Eșanu la 400 de metri garduri, Denisa-Elena Mihalcea la aruncarea suliței, Mihai Lucian Strîmb la 100 de metri garduri, Valentin Hrișcă la 400 de metri plat și Tudor Șevciuc la 1500 de metri plat.
Întrecerile vor începe sâmbătă la ora 9:45 cu proba de 5000 de metri plat feminin și se vor încheia duminică seara, la ora 20, cu proba de 200 de metri plat masculin.