Argint de doua ori la atletism Cupa României de Seniori

  • whatsapp-image-2026-02-16-at-07-43-51

Weekendul trecut a adus rezultate remarcabile pentru atletismul de la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, prin evoluția promițătoare a tânărului Tudor Margasoiu, care a urcat de două ori pe podium la Cupa României de Seniori.

Deși se află în primul an al categoriei U20, Tudor a demonstrat că talentul și determinarea nu țin cont de vârstă, obținând două clasări pe locul II în probele de 1500 m și 3000 m, la prima sa participare în competiția rezervată seniorilor. Performanța confirmă potențialul unui sportiv aflat în plină ascensiune și validează munca susținută depusă în cadrul clubului universitar clujean.

„Două locuri II obținute la Cupa României, în urma muncii depuse alături de „U” Cluj. Mulțumesc antrenoarei Carmina Gorgan pentru sprijin, seriozitate și încredere. Continuăm munca pentru rezultate și mai bune”, a declarat Tudor Margasoiu după competiție.

Rezultatele obținute sunt rodul unui efort comun, susținut atât la nivel tehnic, cât și instituțional.

„Multe mulțumiri se îndreaptă și către CSU Cluj, care a crezut în noi și ne sprijină constant”, a transmis antrenoarea.

Felicitări tuturor!

 

Comments

comments