Adrian Fierar, la Cupa României la patinaj viteză pe role

În perioada 25–26 iulie 2025 Ploieștiul devine gazda uneia dintre cele mai dinamice competiții de vară: Cupa României la patinaj viteză pe role, destinată categoriei seniori.

Clubul Sportiv Universitatea Cluj este reprezentat de sportivul Fierar Adrian, coordonat de antrenorul său, Parv Gheorghe. Cu experiență acumulată în sezoanele trecute și o abordare matură, Adrian intră în competiție fără presiune, dar cu un obiectiv clar: testare și pregătire.

„Următorul concurs, Cupa României, este unul strict de test. Obiectivele principale de anul acesta sunt stabilite pentru sezonul de iarnă. Pentru moment, încerc să acumulez cât mai multă pregătire, tot focusul meu fiind pe antrenamente. Campionatul Național de role este singurul concurs din această vară pe care o să îl pregătesc, restul fiind doar teste”, a declarat sportivul.

Competiția de la Ploiești rămâne un reper important în calendarul de vară pentru seniori, oferind sportivilor ocazia de a-și evalua forma fizică și tehnică pe role, înainte de revenirea pe gheață. Pentru Fierar Adrian, participarea la Cupa României face parte dintr-un plan de lungă durată, în care antrenamentele și strategia contează mai mult decât clasamentele provizorii.

Mult succes, Adrian!

Comments

comments