3 titluri de campioni și 2 de vicecampioni pentru călăreții ”U” Cluj

La sfârșitul săptămânii trecute, în perioada 24-27 octombrie, au avut loc două finale de campionat național de echitație. Sportivii secției de călărie a CS Universitatea Cluj au obținut trei titluri de campioni naționali și două titluri de vicecampioni naționali.

Prima finală, a Campionatului Național de Forță, Echipe Seniori și Amatori, s-a desfășurat la Baza Hipică din Prejmer, județul Brașov. Călărețul Călin Nemeș a devenit vicecampion național la proba de Forță (baraj la 2 m înălțime) împreună cu calul Bucura.

La finala Camponatului Național de Concurs Complet de la Târgu Mureș, Sandra Takacs a obținut două titluri de campioană națională. Primul titlu l-a cucerit cu calul McEnroe la proba Concurs Complet Novici Seniori, iar al doilea cu calul Hannah la proba Concurs Complet Juniori. Echipa CS ”U” Cluj, formată din Sandra Takacs, Adrian Gherghina și Andrei Budean, este medaliată cu aur la Concurs Complet Seniori.

Totodată, Adrian Gherghina este vicecampion național la proba Concurs Complet Novici Seniori cu calul Jeronimo, iar Andrei Budean, cu calul Xena, s-a clasat pe locul cinci la proba Concurs Complet Novici Seniori.

„Acum, la sfârșit de sezon, am avut un weekend cu multe bucurii și satisfacții. Am obținut 3 titluri de campioni și 2 de vicecampioni. Ca și antrenor-coordonator vreau să mulțumesc tuturor sportivilor pentru evoluțiile prestate în anul 2019 și aduc mulțumiri tuturor susținătorilor și clubului Universitatea Cluj. Felicitări tuturor sportivilor clasați în toate finalele din acest an!”, a spus Tudor Ciplea, antrenorul-coordonator al secției noastre de echitație.

Comments

comments