Unul dintre marii sportivi ai boxului românesc este Virgil Salvan, originar din Cluj, care și-a câștigat numele de „Pumn de Fier”.
Virgil Salvan s-a născut în 1890 la Ceaba, lângă Gherla, jud. Cluj. A fost elev la Liceu de Stat din Gherla, iar apoi și-a continuat studiile în Budapesta.
La Politehnica din Budapesta, în anul şcolar 1910–1911, dintr-o întâmplare norocoasă a ajuns pentru prima oară într-o sală de antrenamente pentru box, fiind elevul antrenorului american de culoare Bobby Dobbs, fost campion, de 6 ori, al Statelor Unite ale Americii. Sub îndrumarea lui Bobby Dobbs devine cunoscut nu numai în Transilvania, ci în toată Austro-Ungaria.
În 1912, Virgil Salvan devine campion de box al Ungariei la „clasa mijlocie”. În anul următor, 1913, în compania unor boxeri din Germania, Anglia şi Danemarca, Virgil Salvan dispută la Budapesta tot titlul de campion al Ungariei. Întâlnind în finală pe englezul Tom Smith, unul dintre cei mai buni boxeri europeni, îl învinge de o manieră categorică, dar juriul acordă decizia la puncte lui Smith, pe motiv că acesta „are mai multă experienţă”.
În anul 1914, Salvan câştigă titlul de campion al Ungariei şi la lupte. Viaţa sportivă a continuat cu turnee organizate la Viena, Berlin şi alte oraşe.
În anul 1919 participă şi la Jocurile Interaliate desfăşurate la Paris. În istoria boxului românesc, ing. Virgil Salvan din Cluj, este primul pugilist român angajat într-o întâlnire internaţională.
La Olimpiada Phersing, organizată în Anvers, în 1920 Virgil Salvan a boxat finala.
În anul 1919 ia ființă Societatea Sportivă a Studenților Universitari cu semnul distinctiv ”U”, care avea printre secţiile sale şi pe aceea de box, președintele secției fiind Virgil Salvan. El ocupă această funcție și în anul 1945.
Ing. arhitect Virgil Salvan, care a fost pumnaci, luptător, fotbalist și călăreţ, a cucerit lumea sportului, devenind un polisportiv de valoare internaţională, intelectual român de înaltă ţinută patriotică şi naţională.