Victorie pe teren propriu pentru voleibaliști

Etapa a cincea din Divizia A1 Masculin a programat meciul de volei dintre echipele CS Universitatea Cluj și CS Știința Explorări Baia Mare, vineri, 8 noiembrie. Partida s-a disputat în Sala Sporturilor „Horia Demian” și a fost câștigată de echipa universitară cu scorul 3-2 (21-25, 26-28, 25-20, 25-20, 15-8).

„A fost un meci care trebuia câștigat și până la urmă s-a întâmplat ceea ce ne-am dorit. S-au întâlnit două echipe de valori, aproximativ, egale, care au oferit publicului spectacol. Ne pare foarte rău pentru punctul pierdut, dar încercăm să ne bucurăm la maxim de cele două puncte pe care le-am câștigat. Îi felicit pe băieți pentru atitudinea de a nu renunța până în ultimul moment și de a conștientiza că victoria se poate obține până nu ai ajuns la vestiare. Tot ce trebuie să învățăm de la acest meci este să nu uităm să ne mobilizăm mai repede când intrăm în teren”, a spus Bogdan Ungureanu, managerul ”studenților”.

În clasament, CS ”U” Cluj se află pe locul opt cu două puncte, iar Știința Explorări Baia Mare pe locul șapte cu șase puncte.

Comments

comments