Victorie importantă la Brașov pentru handbaliste

Echipa de handbal feminin a Universității Cluj s-a impus în deplasarea de la Corona Brașov cu scorul de 32-28 (18-11), într-un meci ce a contat pentru etapa a 12-a, penultima a turului Ligii Naționale. În urma acestei victorii, clujencele au urcat două poziții în clasament, ajungând pe locul 8, cu 14 puncte.

„Mă bucur că am reușit să confirmăm forma bună arătată în ultimele jocuri. O victorie obținută la Brașov este foarte prețioasă în economia campionatului având în vedere că Brașovul este o pretendentă an de an la Cupele Europene, fapt ce ne onorează și ne dă încredere în vederea purtării următoarelor jocuri. Felicit întreaga echipă pentru modul cum au abordat jocul, pentru determinare și sper din tot sufletul ca echipa să crească de la joc la joc, să aibe constanță în evoluții și să încercăm pe cât posibil să avem un joc cât mai exact, să ne remediem anumite probleme pentru a avea eficiență și un joc cât mai consistent. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să muncim din ce în ce mai mult la antrenamente pentru a progresa, deoarece campionatul este extrem de echilibrat și presupune multă muncă, seriozitate și disciplină”, a declarat tehnicianul Universității Cluj, Florentin Pera.

Pentru formația noastră au marcat: Vălean 3, Dindiligan 2, Chintoan 8, Laslo 6, Tetean 2, Puiu 6, Popa 5.

În ultima etapă a turului de campionat, „studentele” lui Florentin Pera vor primi vizita codașei clasamentului, CSM Cetate DevaTrans. Meciul este programat sâmbătă, 14 ianuarie, cu începere de la ora 16:00, în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

Comments

comments