Ambele formații de volei ale Clubului Sportiv Universitatea Cluj au disputat sâmbătă, 29 octombrie, în deplasare partidele din campionatele în care evoluează. Astfel, fetele antrenate de Daniel Banu au învins formația CSU Oradea cu 1-3 la seturi, într-un meci din cadrul etapei a treia din Divizia A2 vest.
„Nu a fost un meci ușor, CSU Oradea este o echipă incomodă, dar ne bucurăm că am obținut victoria mai ales că au fost niște condiții improprii, lumina în sală a fost foarte proastă, iar pe suprafața de joc se aluneca ca la patinoar”, a spus Daniel Banu, antrenorul „studentelor” universitare.
În ceea ce privește gruparea masculină, aceasta a cedat confruntarea din deplasare cu CS Volei Caransebeș, scor 3-0 la seturi (25-16, 25-15, 25-17). Partida a contat pentru runda a IV-a din Divizia A1. Sportivii pregătiți de Romeo Lotei au șansa să se revanșeze, miercuri, 2 noiembrie, atunci când primesc vizita celor de la VCM LPS Piatra Neamț.