Trei medalii la Campionatul Balcanic de Seniori

În perioada 2-3 septembrie a avut loc la Pravets, Bulgaria, cea de-a 72-a ediție a Campionatelor Balcanice rezervate seniorilor. Delegația României a fost formată din 48 de atleți, 27 la masculin și 21 la feminin, patru dintre ei fiind legitimați la secția de atletism a CS Universitatea Cluj.

Sportivii noștri au adus României două medalii, una de aur și una de argint.

Ștafeta feminină de 4×400 m a cucerit aurul, din componența ei făcând parte și atletele universitare Camelia Gal și Sanda Belgyan. Totodată, Camelia Gal a concurat și la proba ștafetă 4×100 m, unde a obținut medalia de argint. Sportivul legitimat la ”U”, Robert Parge, a câștigat medalia de argint cu ștafeta de 4×400 m masculin.

Competiția a avut loc cu trei săptămâni înaintea Campionatelor Mondiale de Atletism în aer liber de la Doha (Qatar) și a reprezentat un bun prilej de pregătire pentru sportivii români.

Comments

comments