„Studenții” au cedat cu Arcada Galați

 Foto: Ștefan Martinescu

Foto: Ștefan Martinescu

Voleibaliștii CS Universitatea Cluj au pierdut disputa de pe teren propriu de sâmbătă, 11 martie, în compania formației CS Arcada Galați cu scorul de 0 la 3. Rezultatele pe seturi au fost următoarele:  18-25, 19-25, 19-25. Meciul a contat pentru etapa a 22-a, ultima a sezonului segulat a Diviziei A1.

Elevii pregătiți de Romeo Lotei au încheiat prima fază a competiției pe locul 11, cu 15 puncte și un bilanț de 5 victorii și 17 eșecuri, dintre care două cu scorul de 2 la 3. Pentru Universitatea Cluj urmează play-out-ul, al cărui sistem de desfășurare a suferit modificări din acest an.

Faza a doua a campionatului va cuprinde două grupe, locurile 1-6 și locurile 7-12, iar punctele obținute în prima fază se păstrează. Astfel, Universitatea Cluj se va lupta pentru o clasare cât mai bună în Campionatul Diviziei A1 cu formațiile: CS Știința Explorări Baia Mare, CS Volei Caransebeș, CS Știința Bacăy, CS Unirea Dej și VCM LPS Piatra Neamț.

„Mai sunt zece meciuri și orice se poate întămpla. Sunt așteptări mari și sperăm să câștigăm cât mai multe meciuri. Fiecare meci e important acum și poate fi câștigat deoarece jucăm cu echipe de valoarea noastră. La fiecare meci mergem la victorie de acum încolo”, a declarat tehnicianul voleibaliștilor universitari, Romeo Lotei.

Primul meci din faza a doua a competiției este programat sâmbătă, 18 martie, în deplasare la CS Volei Caransebeș.

Comments

comments