Știința Baia Mare – ”U” Prodvinalco, meci cu 12 eseuri înscrise

 Foto: Ștefan Martinescu

Foto: Ștefan Martinescu

”U” Prodvinalco a jucat, în prima etapă a fazei calificărilor în semifinalele Cupei României, în deplasare la formația CSM Știința Baia Mare. Meciul de pe Arena Zimbrilor a fost unul frumos, în care s-au înscris 12 eseuri, însă victoria a revenit gazdelor, cu scorul de 58-17.

Echipa de rugby masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a deschis scorul în minutul 12 prin lovitura de pedeapsă a lui Ionuț Mazăre (3-0), însă imediat după repunerea de la centru, Colin Bredell a bătut defensiva „studenților” reușind și transformarea (7 -3 pentru zimbrii). La jumătatea primei reprize Universitatea Cluj a trecut din nou în avantaj cu eseul lui Alin Dinu, transformat de Ionuț Mazăre (10-7), însă până la pauză zimbrii și-au trecut în cont trei încercări prin Colin Bredell, Johannes Van Heerden și Florian Rosu, astfel că după 40 de minute Știința Baia Mare conducea cu 22-10. Claudiu Curcă a înscris ultimele puncte pe tabela de marcaj pentru ”U” Cluj, iar la fluierul final rezultatul a arătat 58-17 pentru băimăreni, obținând și bonusul ofensiv.

„Prima parte am mers cap la cap cu echipa din Baia Mare, dar a trebuit neapărat să fac schimbări și să introduc în teren și jucătorii tineri. De exemplu, în ultimele zece minute l-am băgat și pe Adrian Marcu, care a făcut pentru prima dată parte din echipă. Trebuie să-i creștem cumva și pe jucătorii ăștia. Puteam să-l las în teren pe Csaba Gal, dar el ne mai poate ajuta acum și încă 2-3 ani, apoi ce facem? Trebuie să vină ceva din spate. Pe jucătorii care se antrenează cu noi zi de zi și sunt serioși trebuie să-i recompensăm cumva, trebuie să le dăm încredere. A fost un meci frumos în care sportivii s-au bucurat de joc, au avut o atitudine extraordinar de bună în primele 60 de minute de joc, dar, din păcate, pregătirea fizică a sportivilor a lăsat de dorit”, a spus Horea Hîmpea, antrenorul „alb-negrilor”.

În următoarea etapă Universitatea Cluj va evolua pe teren propriu împotriva celor de la CSM București. Meciul este programat sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 11:00, în parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”.

Comments

comments