Ediția a patra a turneului de Beach Volleyball „Fan Tour Arad”, turneu organizat sub egida Federației Române de Volei, s-a desfășurat în perioada 27-29 iulie la baza „DJTS-Abel” din Arad.
La feminin, trofeul competiției a fost câștigat de echipa formată din Denisa Mocar și Adina Stanciu, voleibaliste legitimate la ”U” Cluj. O altă echipă a clubului nostru, formată din Raluca Bucur/ Alexandra Ariton, s-a clasat pe treapta a treia a podiumului.
Următorul turneu de beach volleyball va avea loc pe plaja LaBriza (zona Butoaielor) din Mamaia, în perioada 7-12 august. Acesta este ultimul turneu înainte de Finala Campionatului Național de Seniori Masculin și Feminin, programată în perioada 13-19 august la Plaja Dandana – Mamaia.