În Romania avem aproximativ 4 milioane de elevi care în mod normal ar trebui incluşi în programe sportive. Ce îi motivează? Este competiţia un factor de stres pentru ei? De ce se lasă de sport tinerii după vârsta de 12 ani? Felul în care sunt antrenaţi are vreo legătură? Acestea sunt câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în acest articol.
Este o ironie faptul că majoritatea oamenilor privesc psihologia sportului drept ceva ce se aplică mai ales sportivilor de performanţă. De fapt, tinerii reprezintă cea mai răspândită categorie de sportivi şi începând cu mijlocul anilor 70 au existat câţiva psihologi care s-au specializat în examinarea trăsăturilor psihologice ale copiilor care practică sport. Astfel s-au realizat programe sportive specializate pentru tineri.
Implicarea în sport a tinerilor prin prisma psihologiei sportului
În Statele Unite aproximativ 45 de milioane de copii sub vârsta de 18 ani sunt implicaţi în programe sportive şcolare şi extraşcolare într-o gama variată de discipline sportive. Mulţi copii fac sport într-un mod organizat. În medie, ei fac sport 11 ore pe săptămână timp de 18 săptămâni. Sportul este unul dintre puţinele domenii din viaţa copiilor în care participarea are consecinţe semnificative atât pentru ei, cât şi pentru prieteni, familie şi chiar comunitate. Pentru mulţi copii participarea la activităţi sportive atinge apogeul în jurul vârstei de 12 ani.
După cum arată cercetările din psihologia dezvoltării, această vârstă reprezintă o perioadă critică pentru copii, având consecinţe semnificative în dezvoltarea socială şi a stimei de sine. Asadar, practicarea sportului la o vârstă fragedă poate avea efecte pe tot parcursul vieţii în dezvoltarea personalităţii copiilor. În ciuda a ceea ce se crede, participarea la activităţi sportive organizate nu este întotdeauna avantajoasă pentru copii. Dezvoltarea caracterului, capacităţii de lider, comportamentului sportiv corect şi atingerea obiectivelor nu sunt generate doar prin simpla practicare a sportului, ci în urma supervizării de către adulţi şi de către alţi lideri care înţeleg copiii şi ştiu cum să organizeze programele sportive astfel încât să ofere experienţe pozitive de învăţare.
Motive pentru care copiii practică sportul
Un prim pas este să ne uităm la motivele pentru care copiii practică sau nu sportul. Aproximativ 8,000 de tineri (49 %băieţi, 51%fete) din Statele Unite implicaţi în activităţi sportive sponsorizate au fost rugaţi să facă o ierarhie a motivelor practicării sportului. Atât băieţii, cât şi fetele au dat răspunsuri asemănătoare, indiferent dacă erau implicaţi într-un program sportiv şcolar sau extraşcolar, iar aceste răspunsuri confirmau rezultatele cercetărilor anterioare privind motivaţia pentru sport. Majoritatea copiilor fac sport pentru a se distra. Alte motive menţionate de către copii sunt următoarele: dorinţa de a face ceva la ce sunt buni, îmbunătăţirea abilităţilor, menţinerea în formă, petrecerea timpului în compania prietenilor, legarea de noi prietenii, competiţia.
De ce renunţă copiii la practicarea sportului
În ceea ce priveşte practicarea sportului, copiii ating apogeul între 10 şi 13 ani, după care se înregistrează un declin până la vârsta de 18 ani, vârstă la care un număr redus de tineri continuă să facă sport în mod organizat. Ba mai mult, rata retragerii tinerilor care fac sport în mod organizat este în medie de 35% pe an, ceea ce înseamnă că din 10 copii care încep un sezon, 3 sau 4 vor abandona până la începerea sezonului următor.
Conform unui studiu aprofundat motivele principale invocate de majoritatea copiilor pentru renunţarea la sport sunt «alte lucruri pe care vor să le facă» şi «schimbarea de interese». Acest studiu a avut drept subiecţi 50 de înotători care s-au retras, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani. Alte motive au fost: «nu sunt aşa de bun precum îmi doream», «nu e destul de amuzant», «dorinţa de a practica un alt sport», «mă simt tensionat», «plictiseala», «nu-mi place antrenorul», «antrenamente prea grele» şi «nu erau suficient de atragătoare».
În concluzie, deşi majoritatea tinerilor care au renunţat la înot au făcut-o datorită interesului acordat altor activităţi, 28% dintre aceştia au indicat factori negativi precum o presiune prea mare, faptul că nu îl plăceau pe antrenor, eşecul, lipsa amuzamentului şi dorinţa obsesivă de a câştiga ceea ce duce la decizia lor de a se retrage.
Va urma
Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv