Handbalistele Clubului Sportiv Universitatea Cluj au întâlnit astăzi în cadrul etapei a III-a a Ligii Florilor Mol, formația SCM Gloria Buzău, în fața căreia au cedat cu scorul de 28 la 19 (14-8). Partida s-a desfășurat de la ora 11:00 în sala „Kati Szabo” din Sfântu Gheorghe.
Cea mai bună marcatoare pentru Universitatea Cluj a fost Rebeca Necula cu 6 goluri înscrise, urmată de Judith Vizuete, cu 5 goluri. Pentru ”U” Cluj au mai înscris Anamaria Dumitrașcu și Diana Lazăr câte 3 goluri și Paulina Masna, cu 2 reușite.
„Este o nouă înfrângere însă cred că începând cu acest meci putem câștiga o echipă. Am avut un spirit bun de luptă, însă s-au făcut prea multe erori pe faza de atac pentru a putea pretinde ceva de la acest meci. Este doar al treilea meci jucat de noi și este normal ca relațiile de joc să nu funcționeze cum ar trebui. Buzăul are un lot fantastic, oricând poate alinia 3 echipe, după părerea mea vor termina în mod sigur în top 5. Avem o echipă nou construită și este nevoie de răbdare pentru a putea să fim unde ne dorim. Aveți încredere în noi, vom câștiga următorul meci!”, a declarat directorul sportiv al ”U” Cluj, Sergiu Cacoveanu.
În cadrul turneului de la Sfântu Gheorghe, echipa de handbal feminin a CS ”U” Cluj mai are de disputat încă două partide. Următorul meci este programat duminică, 1 noiembrie, de la ora 13:45, în Sepsi Arena, în compania formației Activ Ploiești, iar marți, 3 noiembrie, va întâlni CSM Galați.