Patinatorii de la „U” Cluj, în luptă pentru primele locuri

Ieri, în prima zi a Cupei României la patinaj pe role, care se desfășoară la Brașov, sportivii de la Universitatea Cluj s-au situat pe primele locuri în clasamentul după primele două probe.

Raluca Ștef s-a clasat pe locul doi în proba de 1.000 de metri și respectiv pe poziția a treia în cea de 500 de metri și ocupă locul trei în clasamentul general provizoriu. La rândul lui, Răzvan Militaru a reușit două locuri secunde în cele două probe și se află, după prima zi, pe poziția a doua în clasament.

Astăzi sunt programate alergările pe distanța de 1.500 de metri unde Raluca Ștef pornește favorită netă iar un succes confortabil îi poate aduce o clasare pe primul loc în timp ce Răzvan Militaru are mari șanse să încheie competiția pe poziția a doua.

Comments

comments