Clubul Sportiv Universitatea Cluj continuă să vă prezinte sportivii legendari ai clubului, care au scris istorie în ,,alb-negru”. Mircea Barna împlinește azi, 20 septembrie, 65 de ani, iar cu această ocazie CS ”U” Cluj vă prezintă cariera sportivă a acestuia.
La mijlocul anilor ‘80, spectatorii clujeni puteau asista în Sala Sporturilor la adevărate recitaluri baschetbalistice, în cadrul cărora “soliştii“ erau Demian, Rühring, Mathe, Schüller, Barna, Roman sau Crăciun. Aceştia ajunseseră la un nivel sportiv atât de ridicat, încât se luptau de la egal la egal cu echipele bucureştene “Steaua“ şi “Dinamo“, doar neşansa sau faptul că au fost mereu dezavantajaţi de către arbitri, privându-i de cucerirea unui titlu naţional.
Conducătorul lor de joc, Mircea Barna, era în acei ani cel mai bun din ţară, tehnica, explozia pe contraatac şi siguranţa în aruncările la coş fiind argumentele forte cu care se impunea de fiecare dată în lupta dintre cele două panouri. Pe lângă aceste calităţi, el mai deţinea şi altele, care l-au impus şi în afara terenului drept o mare personalitate. Acestea erau loialitatea, spiritul de camaraderie şi o anume încăpăţânare în a-şi susţine punctul de vedere atunci când ştia că are dreptate.
A avut şi ceea ce se cheamă curajul de a-şi lua destinul în propriile mâini, alegând calea libertăţii, în 1987, când a rămas în Germania. Acolo a luat totul de la început, construindu-şi o carieră care avea să se dovedească mai apoi de excepţie. A muncit pe brânci, a valorificat la maximum talentul fiicelor sale, două foste tenismene de top, reuşind să le fie acestora tată, manager, antrenor, medic, maseur, psiholog şi, peste toate, prieten. Soţia sa a fost în toată această perioadă oarecum în spatele acestor realizări, dar fără sprijinul ei nimic nu ar fi fost posibil. Familia Barna a demonstrat că este puternică, unită şi tenace.
Mircea Barna face încă trasee lunare Germania – România (el are şi în Cluj afaceri), dar nu mai simte oboseala, s-a obişnuit cu acest ritm.
Horia Demian, Meti Rühring, Ştefan Mathe, Gheorghe Roman, Marius Crăciun sunt câteva dintre numele sonore ale celor care i-au fost colegi de echipă şi prieteni adevăraţi. Alături de ei, Mircea Barna a trăit cele mai frumoase momente ale tinereţii sale, pe care le va evoca întotdeauna cu religiozitate. Această generaţie de titani ai baschetului românesc s-a întâlnit fericit sub panourile “Universităţii “ Cluj, oferind acestui club tot ce avea mai bun. Prestanţa, respectul şi faima de care s-a bucurat întotdeauna “U” se datorează în bună măsură şi contribuţiei majore pe care aceşti oameni şi-au adus-o. Pentru cei care erau mult prea tineri pe atunci ca să îşi amintească spectacolul total din Sala Sporturilor, se poate spune că doar generaţia anilor ’90 (Mihai Sinevici, Marcel Ţenter, Horea Rotaru, Mircea Cristescu, Bruno Roşnavschi, Ghiţă Mureşan) s-a mai ridicat la acel nivel.
– Domnule Mircea Barna, ce a însemnat pentru dumneavoastră Clujul şi baschetul din acest oraş ?
– A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Am cunoscut aici nişte oameni minunaţi şi, deşi medieşean de origine, pot spune cu mâna pe inimă că am devenit în scurt timp un clujean sută la sută. Aş vrea să amintesc doar câteva nume, cărora le port o veşnică recunoştinţă, oameni care mi-au marcat destinul. Într-o ordine ad-hoc, aceştia ar fi Horia Demian, a cărui dispariţie prematură o regret profund, Meti Rühring, Titus Lucaciu, Zoli Ivansuc, Petru Emil. De asemenea, deşi era oarecum dinafara sportului, dar un mare admirator al lui, profesorul Coman. Aceştia, alături de foarte mulţi alţii, de oficialităţile locale din acele vremuri (care spre cinstea lor m-au ajutat foarte mult), m-au făcut să mă simt nemaipomenit de bine. Sala aceasta (n. red. – interviul s-a desfăşurat în Sala Sporturilor “Horia Demian“) era de cele mai multe ori arhiplină, iar cei mai mulţi dintre spectatorii prezenţi pe atunci în tribune mi-au rămas prieteni pe viaţă. După ce am plecat în Germania, pot spune că o parte din inima mea a rămas în această sală, a cărei imagine o păstram vie în amintire, cu oamenii ei, de la femeia de serviciu până la ultimul spectator.
– În acei ani vă băteaţi de la egal la egal cu “Steaua“ şi “Dinamo“, reuşind să faceţi spectacol la fiecare meci. “Universitatea“ Cluj era “nuca tare“ pe care cu greu o “spărgeau“ aceste două grupări bucureştene. Care erau resorturile care vă împingeau spre aceste prestaţii de excepţie?
– Gruparea dinamovistă îi avea în frunte pe foarte tinerii, pe atunci, Dan Niculescu, Ivascenco, Caraion, cu toţii baschetbalişti de marcă. Împreună formau o echipă redutabilă, dar cu toate acestea îi încurcam de foarte multe ori. Ţin minte un meci desfăşurat în compania lor, disputat la Iaşi, unde i-am bătut, deşi aveau, ca mai întotdeauna, de partea lor arbitrii. De altfel, aceste două echipe bucureştene aveau 12-15 sportivi de valori apropiate, arbitri devotaţi, astfel încât, dacă reuşeai să te ţii cât de cât aproape de ei, era o adevărată performanţă. La “Steaua“ evoluau Cernat, Ermurache, Oczelak, Tarău, Câmpeanu, şi ei valori incontestabile, cu toţii baschetbalişti de lot naţional. Şi împotriva lor am evoluat la cote înalte, într-un meci pierzând în ultima secundă, iar în altul Rühring, ratând 2 aruncări libere pe final, care ne-ar fi putut aduce victoria.
– Domnule Mircea Barna, am vorbit despre meciurile pierdute de cele mai multe ori “la mustaţă“ în faţa echipelor bucureştene, despre victorii răsunătoare, despre jocul lui “U“, foarte spectaculos. Care era secretul acestui mecanism care funcţiona, de multe ori, impecabil?
– Faptul că eram foarte buni prieteni cred că era esenţial. Apoi, ajunsesem la un automatism al schemelor de joc, rezultat al seriozităţii cu care tratam orele de antrenament. De exemplu, Ghiţă Roman, Crăciun sau Schüller, după ce recuperau sub propriul panou, pasau la Rühring. Acesta îmi trimitea mingi de contraatac pe trasee pe care le ştiam pe dinafară. Câteodată, după ce îl vedeam că se pregăteşte de pasă, o “rupeam“ efectiv la fugă spre coşul advers şi ridicam capul doar în ultimul moment pentru a intra în posesia mingii, pentru că simţeam efectiv locul în care trebuia să o recepţionez. Vă daţi seama că aceste incursiuni prindeau apărările adverse total nepregătite, de cele mai multe ori nici nu “miroseau“ de unde vine pericolul. Mă gândesc acum că era destul de frustrant pentru ei, ca, după ce pregăteau cu meticulozitate câte un atac în urma căruia ne înscriau un coş, să primească la rândul lor coş după numai 3-4 secunde. Câteodată îl imploram, “gata Meti, mai iartă-mă că nu mai pot alerga, mai fă o pauză.“ Bineînţeles că jocul nostru nu se baza doar pe această schemă, dar ea era cea pe care o stăpâneam la perfecţiune. Între anii 1976 şi 1980 am terminat în mod constant campionatul pe locul 3, iar eu am fost, an de an, printre primii coşgeteri, deşi jucam pe un post mai puţin productiv, de regulă, pe tabelă, cel de conducător de joc. Una peste alta, pot spune că eram cea mai iubită echipă din ţară, în special datorită acestui joc foarte spectaculos. Prezenţa lui “U“ pe afiş garanta sută la sută “show“-ul, lumea ne aştepta pretutindeni cu interes.
Data naşterii: 20.09.1952, Mediaş
Studii:
- Liceul “Axente Sever“ Mediaş, promoţia 1971
- Facultatea de Matematică Cluj, secţia Informatică, promoţia 1976
Activitate sportivă:
- component al echipei naţionale de baschet-juniori a României, între 1967-1971
- medaliat cu bronz, împreună cu echipa “Universităţii“ Cluj, în campionatele naţionale 1976-1977, 1977-1978, 1979-1980
- vicecampion balcanic cu echipa naţională de baschet-juniori a României, în 1970
- participant la Universiada din Bulgaria (Sofia, 1973), unde a fost declarat cel mai bun jucător al turneului
- participant la zeci de turnee internaţionale, fiind de fiecare dată remarcat de către specialişti
- a disputat peste 1.000 de meciuri în Divizia A de baschet
- a fost declarat cel mai bun conducător de joc din campionatul de baschet al României, în anul 1977
- a cucerit titlul de coşgeter al României în anul 1979
- s-a numărat, în fiecare an, printre protagoniştii “Trofeului Eficacităţii“
- a fost declarat cel mai bun sportiv al Clujului în anii 1979 şi 1985.
A jucat pentru echipele:
- CSS Mediaş, între 1967 şi 1971
- “Politehnica“ Cluj, între 1971 şi 1974
- “Universitatea“ Cluj, între 1975 şi 1986
- “TCB Post“ Nürnberg (Germania), între 1987 şi 1990.
Activitate profesională:
- analist-programator la Institutul de Cercetări şi Proiectări Cluj, în perioada 1977-1987
- antrenor la “Universitatea“ Cluj, în anii 1986 şi 1987
- antrenor la “TCB Post“ Nürnberg, între anii 1988 şi 1990
- managerul fiicelor sale, jucătoarele profesioniste de tenis Anca (clasată actualmente între primele 100 din lume) şi Adriana Barna
- patron al firmei de echipament sportiv « Ancada » (anagramarea numelor fiicelor sale).
Text preluat din cartea semnată de Ovidiu Blag, „Supercampionii Clujului”
CS ”U” Cluj îi dorește multă sănătate, împliniri și îi mulțumește pentru activitatea sa în cadrul clubului. La mulți ani fericiți, Mircea Barna!