
Această expoziție foto-documentară ilustrează îndelungata istorie a Clubului Sportiv „Universitatea” Cluj, de la începuturile sale în cadrul Universității românești din Cluj, odată cu încheierea Primului Război Mondial, până în imediata contemporaneitate.
Expoziția poate fi vizitată între 17 mai și 16 iunie 2025 conform următorului program: luni între orele 13:00 – 18:00, iar de marți până vineri – între orele 10:00 – 15:00.
Cu ocazia vernisajului, intrarea este liberă. Vernisajul va fi urmat de un quiz cu premii, care constă în cărți despre istoria Clubului Sportiv „Universitatea” Cluj și în fanioane ale acestuia. Concursul se va organiza din oră în oră, respectiv de la 19:30, 20:30, 21:30, 22:30 și 23:30. Ca să fiți campionii acestei competiții, individual sau în echipă, vă invităm să explorați mai întâi expoziția temporară, unde veți găsi toate răspunsurile.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 17 mai 2025, de la ora 19:00, la Muzeul Alexandru Duma (Calea Moților, nr. 11, etajul 5, sălile 502-503)
Vă așteptăm cu drag!