Universitatea Cluj a plecat învinsă de la Bacău, acolo unde s-a disputat primul meci din Play-Out-ul pentru locurile 9-12 în Divizia A1 la volei feminin.
Fetele antrenate de Liliana Bogendorfer și Ramona Domocoș au pierdut această primă partidă din partea a doua a sezonului cu 3-0, pe seturi 25-14, 25-15, 25-20.
Pentru ”U” au reușit: Maria Badea 10 puncte, Iulia Duma, Ioana Cauc și Mirela Pralea câte 7 și respectiv Natalia Preda 3 puncte.
În cealaltă partidă a grupei, disputată tot ieri, 14 martie, Dacia Mioveni 2012 a trecut cu 3-1 de volei Cristina Pîrv Turda.