Handbaliștii continuă pregătirea cu meciuri amicale

După cele două meciuri de pregătire de sâmbătă, 12 august, de la Academia Minaur Baia Mare (un meci terminat la egalitate, scor 21-21 și unul pierdut de „studenți” cu 26-30), handbaliștii Clubului Sportiv Universitatea Cluj vor mai susține alte două partide amicale la Baia Mare cu echipa Fehérgyarmat din Ungaria, aflată la Baia Mare în cantonament.

Astfel, elevii pregătiți de Ioan Ani-Senocico vor disputa primul meci vineri, 18 august, de la ora 11:00, iar cel de-al doilea de la ora 16:00.

„Suntem în perioada de acumulare și am avut două meciuri la Baia Mare după doar două săptămâni de pregătire. Am urmărit să vedem unde ne situăm cu pregătirea fizică, iar băieții au răspuns foarte bine la efort, dar avem încă foarte, foarte mult de muncă. În următoarele meciuri cu echipa din Ungaria încercăm să vedem creșterea de la un joc la altul, iar în săptămânile care urmează vom definitiva lotul, în prezent fiind 19 jucători”, a declarat tahnicianul universitarilor clujeni, Ioan Ani-Senocico.

Comments

comments