Handbaliștii au cedat cu HC Buzău

 Sursă foto: Krisztian Bucsi

Sursă foto: Krisztian Bucsi

Ieri, 20 februarie, echipa de handbal masculin antrenată de Ioan Ani-Senocico a jucat pe teren propriu cu CS HC Buzău 2012. Jocul din Sala Sporturilor „Horia Demian” a contat pentru etapa 19 din Liga Zimbrilor și a fost câștigat de echipa oaspete, 31-25 (17-9).

Chiar dacă în prima repriză atacul clujenilor nu a funcționat perfect și scorul la pauză a fost 9-17, aceștia au reușit în partea a doua a jocului să reducă diferența, profitând și de ratările adversarilor. Echipa din Buzău a fost mai lucidă pe finalul jocului și a câștigat cu 31-25.

„Am întâlnit o echipă a Buzăului foarte experimentată, cu jucători care au trecut. nu doar prin Liga Națională, ci și prin Liga Campionilor! Cu toate astea, deznodământul putea să fie altul, dacă nu ratam cât pentru un campionat întreg! Am suferit foarte mult acest capitol, băieții mei tratând cu superficialitate partea de finalizare”, a spus Ioan Ani-Senocico, antrenorul clujenilor.

Golurile echipei universitare au fost înscrise de: Coman 8, Hossu 4, Fodorean și Pop 3, Kotai 2, iar Kereki, Epure, Putnoky, Dedea și Draia câte un gol.

Comments

comments