Sabina Miclea este componentă de bază a echipei de volei feminin ”U” NTT Data și a fost componentă a lotului național. Este absolventă a facultăților de Psihologie și de Kinetoterapie din Cluj.
În contextul pandemiei viețile ni s-au schimbat și mi-am dorit tare mult să scriu despre felul în care am resimțit această schimbare, de-a lungul acestor 5 luni.
M-am gândit la discuțiile pe care le-am purtat cu familia și prietenii în jurul acestui subiect și concluzia la care am ajuns este că indiferent de părerile atât de diferite ale oamenilor, de sfaturi, de premoniții chiar, un lucru este sigur și îl putem simți cu toții: viețile ni s-au schimbat. Nu vom mai fi la fel și indiferent de felul în care vor evolua lucrurile de aici încolo, vom resimți o bună bucată de timp efectele impactului pe care această traumă colectivă o are asupra noastră.
Dintotdeauna am avut de suferit din cauza faptului că mi-a fost greu sa îmbrățișez schimbările și tot ceea ce presupun ele. Nu mi-a plăcut niciodată sa schimb anual echipa pentru care evoluez, nu mi-am schimbat cu ușurință rutina, nu am acceptat decât cu mari eforturi că oamenii din viata mea vin și pleacă, așa cum am înțeles ulterior că este firesc. Mereu am considerat nedreaptă orice situație în care nu simțeam că am controlul sau asupra căreia nu aveam o mare putere de decizie. Mi-a fost greu să integrez această idee: aceea că viața este un lung șir de schimbări, de transformări, și că eu însămi trec print-un întreg proces de transformare în mod constant și mai ales că este în regulă ca acest lucru să se întâmple.
Aveam senzația că viața e nedreaptă și grea, și mai am și acum momente când mă gândesc și simt așa. Dar atunci mă întreb: grea în comparație cu ce? Sau mai bine zis, întrebarea este: Cine mi-a promis vreodată sau mi-a garantat că va fi sau ar putea să fie altfel? Poate din aceasta cauză, când mi-a fost îngrădită mult iubita libertate la instaurarea stării de urgență în luna martie, am resimțit foarte acut o gamă largă de emoții negative și am simțit că nimic nu mai are sens. Mi-am dorit tare mult să conștientizez că de fapt nu deținusem controlul nici înainte, era o simplă iluzie.
Deși sunt sportivă de mulți ani și imprevizibilul face parte din peisajul în care îmi desfășor activitatea, până acum 5 luni nu am internalizat această idee: aceea că noi oamenii, nu deținem controlul cu adevărat niciodată. Ne dorim să avem certitudini, am dori din suflet să știm ca totul va fi bine, ne-am dori să ne liniștim având pe cineva sau ceva care să ne ofere acest confort. Din păcate, eu personal nu am găsit acel ceva care sa îmi ofere certitudinea unui viitor așa cum mi-l doresc și a fost nevoie să mă sprijin și să mă agăț de mine. A trebuit să trăiesc cu ideea că habar nu am cum vor evolua lucrurile, că nu știu cum ne vom desfășura activitatea sportivă, ca nu știu dacă apropiații mei se vor îmbolnăvi sau nu în viitor.
Zilele trecute am avut întâlnirea de început de sezon cu echipa de volei „U NTT DATA” în cadrul căreia activez. Am realizat încă o dată că lucrurile s-au schimbat, nimic nu mai este sigur. Organizarea antrenamentelor, competițiilor va fi diferită, nu se știe exact cum vor evolua lucrurile. Problematică e desfășurarea antrenamentelor în sală, din cauza restricțiilor nenumărate de care va trebui să ținem cont. Nimic nu pare să fie la fel și totuși când le-am reîntâlnit pe colege și pe membrii staff-ului am realizat că ceva a rămas la fel: eram din nou împreună, acest lucru a fost și este posibil. Sigur, a fost o perioadă dificilă pentru fiecare dintre noi, dar în ziua aceea am reușit să fim din nou toți împreună.
Lucrurile nu sunt ușor de gestionat, lumea se schimbă într-un ritm alert, dar am realizat că avem o capacitate fantastică de adaptare și de flexibilizare în fața noului, iar asta ne va ajuta să trăim și să continuăm să muncim pentru a ne atinge obiectivul. Ne-am reorganizat și cu siguranță va fi nevoie să o mai facem. Pășim cu speranță și entuziasm spre o nouă perioadă de pregătire, plină de antrenamente, meciuri și o mulțime de momente memorabile prin bucurie sau tristețe, prin care vom celebra faptul că suntem în viață!