Sabina Miclea este componentă de bază a echipei de volei feminin ”U” NTT Data și a fost componentă a lotului național. Este absolventă a facultăților de Psihologie și de Kinetoterapie din Cluj.
Mi-am propus să scriu în aceasta săptămâna despre relația antrenor-sportiv și despre importanța pe care o are rolul antrenorului într-o echipă. Activitatea unui antrenor este centrată pe oameni, deci se presupune că acesta ar trebui să studieze și să înțeleagă comportamentul acestora și să își propună să îi ajute să se perfecționeze și să îi conducă spre progres, atât sub aspectul sportiv și al performanței, cât și sub aspectul personalității acestora.
Motivul care stă în spatele dorinței mele de a aborda acest subiect este faptul că am realizat o dată cu trecerea timpului ce impact colosal a avut asupra mea antrenoarea care s-a ocupat de mine din copilărie și până în adolescență. Având o vârstă fragedă în momentul când am ajuns în grija ei, fiind departe de casă, am devenit responsabilitatea ei, iar ea a devenit modelul meu, persoana care decidea în majoritatea timpului dacă ceea ce fac este în regulă sau nu, atât în sala de sport, cât și înafara ei. Bineînțeles atunci nu realizam că tot ceea ce mi-a transmis atunci, toate cuvintele acelea vor deveni efectiv parte din mine, fie ele negative sau pozitive.
A devenit o „voce” care m-a ghidat.
Această voce poate să fie într-adevăr una critică, dar există două variante: poate să fie o critică constructivă sau distructivă. Cea distructivă este cea care ne stârnește anxietate, neîncredere și chiar frică, iar cealaltă poate să fie o oază de liniște, siguranță și o bază excelentă pentru tot ce va reuși un sportiv să realizeze de-a lungul vieții lui.
Aceste voci importante aparțin părinților noștri și adulților de referință din viețile noastre, în general. Ne este în reflex să urmăm modelul primit, este un automatism să ne vorbim nouă înșine așa cum au făcut-o aceștia, fără să realizăm că fiecare gând sau acțiune de-a noastră este posibil să treacă prin filtre care nu ne aparțin. O dată ce conștientizăm prezența lor și puterea pe care o exercită asupra noastră aceste lucruri, putem începe procesul de triere, putem decide ce anume ne reprezintă sau nu, putem să ne formăm propriul mod în care avem grijă de noi și ne adresăm nouă, poate cu mai multă blândețe și răbdare, așa cum cei din jur n-au fost capabili sau nu au știut să o facă atunci când am fi avut cea mai mare nevoie.
Rolul unui antrenor este important indiferent de vârsta sportivilor cu care lucrează. Dacă în copilărie și adolescență avem nevoie să fim modelați, ghidați, avem nevoie de cineva care să ne formeze, la maturitate consider că responsabilitatea lui este de a găsi modalitatea cea mai bună de a exploata și fructifica la maxim potențialul, calitățile și resursele pe care sportivul le-a dobândit de-a lungul timpului. Prin statutul lui, antrenorul este un pedagog iar activitatea lui este una foarte complexă. I-aș atribui chiar un rol de creator, mi se pare că i se potrivește. El creează metode și tehnici pe care le pune în practică cu elevii săi, urmând să evalueze felul în care reacționează și progresează aceștia. Flexibilizarea de care este necesar să dea dovadă mi se pare o mare provocare. Este necesar să aibă puterea de a se reinventa, readapta și de a schimba planul și strategia de abordare de câte ori este nevoie, să țină cont de nevoile oamenilor cu care interacționează, fiecare dintre aceștia fiind diferit și având deci nevoi și trăsături de personalitate diferite.
Abilitatea de a comunica este un alt aspect pe care îl consider important. În felul acesta va reuși să își transmită ideile, cunoștințele și viziunea cu o mai mare ușurință și într-un mod eficient. Ei sunt implicați activ în instruirea sportivilor și stabilesc ambianța antrenamentelor, deci reprezintă un lider. Acest statut de lider și conducător se dobândește în timp, prin multă muncă, studiu, și cel mai important, prin câștigarea respectului și afecțiunii sportivilor cu care lucrează.
Noi sportivii avem mare nevoie de limite, de disciplină, de cineva care să ne fie alături chiar și atunci când dezamăgim, atât pe alții, cât și pe noi înșine. Și antrenorul este persoana a cărei atitudini poate să facă diferența în momentele de cumpănă, în momentele tensionate, chiar și în cele conflictuale. Ei pot să fie empatici și să ne ajute să ne dezvoltăm această abilitate de a îi asculta pe cei din jur, de a încerca să privim lucrurile din perspectiva lor și de a accepta că oamenii sunt diferiți, atât în felul de manifestare al sentimentelor și emoțiilor, cât și în modul de comunicare și gândire. Putem să simțim afecțiune pentru oamenii cu care petrecem atât de mult timp din viețile noastre, fără să fim de acord mereu cu ideile lor, dar bazându-ne pe relații, pe ceea ce am construit cu toții cu greu, prin dedicare, muncă și bineînțeles în timp.
Mi se pare important ca adulții care lucrează cu copii și cu tineri în general, și aici nu mă refer doar la contextul sălii de sport, să fie conștienți de impactul pe care acțiunile și cuvintele lor îl au asupra sufletului și psihicului acestora. Cuvintele spuse azi este posibil să se deruleze în gândurile lor și peste ani și să fie decisive pentru felul în care se vor raporta la propria persoană și la tot ce îi înconjoară. Este important să fim disciplinați pentru a avea succes, așa este, dar metodele agresive și foarte dure care azi pot să aducă performanța și strălucirea ce o însoțește, peste ani este posibil să devină răni greu de vindecat. Așa cum trauma se poate transmite transgenerațional, consider că tot așa putem face fiecare dintre noi un efort și îi putem ajuta pe cei din jur să creadă în ei, și să se vindece. Însă acest proces începe întotdeauna cu propria persoană. Acolo începe și se termină totul.