INIȚIEREA
Odată cu modernizarea României post decembriste, o serie de comunități locale au dezvoltat infrastructuri necesare desfășurării activităților sportive de agrement sau cele pentru practicarea sportului de performanță. Astfel a crescut numărul stadioanelor, al parcurilor sportive, al sălilor și arenelor sportive acoperite, oferind iubitorilor de activități sportive spații pentru petrecerea timpului liber.
În aceste condiții s-au creat condiții optime creșterii numărului de practicanți ai diferitelor discipline sportive, activitatea de selecție primind un nou imbold, aceasta și datorită înmulțirii numărului de cluburi și asociații sportive, unele private, altele finanțate de la bugetul de stat.
Cu atât mai lăudabil este faptul că aceste arene/ spații sunt populate de un număr tot mai mare de copii începători. De o perioadă de timp, mai exact în ultimii 15-20 de ani, remarc, cu multă surprindere, un fenomen îngrijorător, care îmi ridică multe semne de întrebare. Surprinderea este legată de faptul că, de multe ori vârsta acestor copii, prezenți pe aceste arene, coboară sub 6 – 7 ani și uneori chiar mai jos.
Este de apreciat numărul mare de copii angrenați în activități fizice, atâta timp cât acești copii urmează programe de dezvoltare motrică coerente, în concordanță cu vârsta lor, accesibile, structurate pe o succesiune de exerciții bine definite, având un conținut variat de obiective orientate spre formarea deprinderilor și priceperilor motrice de bază, majoritatea realizabile prin joc.
Pentru că utilizăm des cei doi termeni, deprinderi și priceperi motrice, fără să intru în profunzimea teoretizărilor referitoare la acești termeni, fac unele precizări punctuale legate de interpretarea practică a acestora.
DEPRINDERI ȘI PRICEPERI MOTRICE
Deschid citatul: „Procesul instructiv-educativ aferent activităților fizice are sarcina de a dezvolta priceperea motrică, de a aplica cunoștințele anterioare în însușirea unor noi cunoștințe și la formarea unor noi deprinderi motrice. Sunt acțiuni motrice umane însușite pe parcursul vieții individuale (ontogeneza), prin exersare conștientă și sistematică. Se formează/ însușesc atât în practica vieții (mai ales unele deprinderi de baza și utilitar aplicative: mers, alergare, transport de obiecte, săritură, etc.), dar și în procesele instructiv-educative special organizate, de tip educație fizică sau antrenament sportiv (mai ales deprinderile specifice sporturilor: pase, dribling, rostogoliri, aruncări la poartă sau la coș, șuturi la poartă, lovituri de atac la volei).”
Prof. univ. dr. Vasile Bogdan