Sportul de performanță înseamnă astăzi, în mileniul III, cu totul altceva. Mereu auzim despre finanțarea redusă a activității sportive de performanță. Sigur, aici putem avea opinii diferite, în funcție de modul de interpretare a cheltuielilor. Un lucru este clar, și anume, economia nu produce excedente financiare, nu-și mai poate permite risipa de bani pentru implementarea unor proiecte fără finalitate concretă sau pentru acțiuni de divertisment.
De exemplu, în urmă cu 2 ani, un club puternic, în cadrul unui proiect asumat pe bani publici, a finanțat deplasarea a 100 de copii într-o tabără de 2 săptămâni într-o locație la munte, însoțiți de 15 antrenori. Copiilor li s-a oferit această oportunitate în ideea de a-i atrage spre activități sportive. Evident că s-au găsit foarte repede amatori pentru această deplasare. La un an de la acest experiment, nu a mai rămas niciun copil în activitate, ba mai mult, doar 3 antrenori au mai fost interesați de lucru cu copiii (informație primită de la un antrenor participant).
Un alt aspect perturbator îl reprezintă direcția spre care se îndreaptă tinerii absolvenți ai facultăților de profil sportiv. Foarte mulți dintre aceștia, ocolesc cu bună știință lucrul cu copiii. Preferă să selecteze, via facebook sau alte rețele sociale, sportivi consacrați, cu care abordează lucrul frontal, direct pe lucrul specific, mai ales dacă acești absolvenți au un trecut ca sportivi de performanță. Alții devin peste noapte „antrenori personali”, practicând activități fizice hazardate, fără niciun suport medical sau metodic, punând în pericol integritatea clienților și unii chiar urmărind evaziunea fiscală, eludând obligațiile fiscale datorate în urma activității lor.
Sportivii selectați de acești tineri antrenori sunt, marea majoritatea, cei în căutare de facilități materiale suplimentare, oferite de diverse cluburi sportive cu prea multă ușurință. Sau din dorința de a raporta rezultate rapide, antrenorii fără experiență, aleg shortcut -uri de acest gen, pe de-o parte din comoditate, iar de pe alta datorită unor lacune certe de cultură științifică sportivă personală.
Desigur că este opțiunea lor, dar se pune întrebarea: Cu ce este fundamentată experiența lor pentru a construi o carieră performantă, în lipsa unui stagiu concret de lucru cu copiii? Această etapă este una esențială, de cristalizare a cunoștințelor fundamentale psiho-pedagogice și tehnice, când în tandem cu tinerii lor sportivi, își desăvârșesc primii pași în meseria aleasă. Etapele parcurse în comun, de inițiere și învățarea temeinică a cunoștințelor teoretico-practice, pot conduce la identificarea viitorului stil personal de lucru, precum și a principalelor mijloace de operare în procesul de antrenament în care se specializează.
Evident că este mult mai greu să lucrezi cu copiii. Este dificil să acționezi în consonanță cu necesitățile acestora, să te adaptezi profilului lor psihologic fragil, insuficient stabilizat. Permanent trebuie corectate sute și sute de acțiuni motrice, deoarece fiecare dintre subiecți are tehnică sa individuală, chiar dacă vorbim de exerciții fizice simple.
Acestea, și multe alte aspecte organizatorice se adaugă la responsabilitatea tânărului antrenor. Organizarea colectivului, implementarea unei discipline de grup liber consimțite, nicidecum impuse, inducerea neforțată a unor sugestii pentru armonizarea colectivului și definirii ierarhiei din cadrul acestuia, sunt alți pași delicați. Desigur că sunt încă multe alte aspecte care implică construcția colectivului de tineri sportivi începători care pot apăsa pe umerii tinerilor antrenori.
Va urma…
Prof. univ. dr. Vasile Bogdan