Frica de eșec: cel mai mare inamic al sportivului

Performanţa sportivă este foarte vizibilă fiind în mod constant evaluată de către sportiv şi de persoanele semnificative din viaţa lui. Mulţi sportivi sunt îngroziţi de posibilitatea eşecului şi le este teamă de dezaprobarea celorlalţi. Unii dintre ei simt că performanţa lor sportivă se confundă cu valoarea lor personală şi din această cauză au o mare nevoie de a evita eşecul. Ei sunt convinşi că eşecul le va diminua imaginea în ochii celorlalţi.

Gândirea sportivului confruntat cu stresul de competiţie este dominată de gânduri negative şi îngrijorări cu privire la posibilitatea înfrângerii. Necontrolate, aceste îngrijorări cu privire la rezultatul competiţiei vor submina încrederea, entuziasmul şi dorinţa de implicare, stăruinţă, şi mai important, credinţa sportivului în el însuşi. Aceste gânduri pot transforma o competiţie sportivă într-o presiune ameninţătoare şi neplăcută, în loc să fie o provocare. Gândurile negative declanşează o activare fizică exagerată care influenţează performanţa şi abilitatea sportivului de a se concentra pe sarcina prezentă.

Ideile care accentuează frica de eşec nu apar din neant. Aproape totdeauna aceste idei au fost comunicate tinerilor de părinţii lor sau de alte persoane semnificative, inclusiv de antrenori. Nu este surprinzător, pentru că, credinţele de bază care întreţin aceste idei sunt larg acceptate în cultura noastră, care subliniază că realizările sunt o măsură a valorii personale. În societatea modernă, un număr mare de copii cad victime cerinţelor părinţilor de a evolua exact cum ei se aşteaptă, în caz contrar fiind blamaţi atunci când nu reuşesc.

Prea des realizările tinerilor sunt văzute ca un indicator al valorii părinţilor, iar eşecurile aduc represalii bazate pe reproşuri şi acuze de inadecvare. Prea des iubirea devine un bonus pentru ceea ce copilul poate să facă şi nu este arătată pentru ceea ce este tânărul. Cel mai rapid şi uşor mod de a crea frica de eşec la un copil este de a-l pedepsi pentru performanţele nereuşite prin critică sau prin a-i refuza iubirea. În astfel de circumstanţe, copilul învaţă să-i fie teamă de eşec pentru că nereuşita se asociază cu pedeapsa sau cu respingerea. El va învăţa să evite situaţiile în care ar putea să nu reuşească.

Lecţia cea mai nefericită pe care ar putea-o învăţa este că valoarea şi iubirea depind de cât de bine ar performa. În loc de a încerca să realizeze o sarcină cât de bine poate la momentul dat, copilul se va lupta să evolueze bine pentru a evita eşecul. Va încerca să se măsoare pe el prin performanţele obţinute: dacă acestea nu sunt adecvate se va considera pe el însuşi inadecvat. Un copil poate deveni atât de speriat de posibilitatea eşecului încât poate abandona orice încercare de a reuşi.

Frica de eşec este uşor de creat, dar greu de înlăturat pentru că este întărită prin credinţe unanim acceptate de societate.

Marius Crăciun, psiholog

Comments

comments