În perioada 23-30 iulie, echipa de handbal feminin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea va efectua un stagiu de pregătire la Cheile Grădiștei. Noul antrenor al handbalistelor, Adi Popovici, a prefațat acest cantonament de o săptămână:
„În această perioadă de pregătire vom avea un antrenament în sală și unul afară în fiecare zi, ca și ce am făcut până acum pe plan local. În sală, vom pune bază mai mult pe apărare și vom trece și la jocul cu mingea, încă nu am început să lucrăm cu mingea. Afară vom pune accentul pe efortul aerob. Meciuri nu vom avea, este o perioadă pregătitoare, mai grea pentru fete. Eu sunt foarte mulțumit de cum au reacționat în această săptămână. Mai este de lucru, e și normal, dar sunt foarte mulțumit.”