Două turnee de box în weekend

 Foto: Ștefan Martinescu

Foto: Ștefan Martinescu

Pugiliștii Clubului Sportiv Universitatea Cluj vor participa la sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 9-10 iunie, la două turnee amicale.

Maestrul Iosif Hercz va merge cu sportivii Aura Pop (categoria 63 kg junioare) și Andrei Șerdean (categoria 91 kg seniori) la Turneul Internațional „Memorialul Nicolae Talpoș”. Competiția va avea loc la Salonta și vor participa pugiliști de la mai multe cluburi din țară, precum și boxeri din Ungaria și Germania.

Alin Bodea (categoria 75 kg tineret) și Adrian Șanta (categoria 40 kg cadeți) se vor bate la ediția a VII-a a „Centurii Daneșului”, localitatea Daneș, din județul Mureș. Sportivii vor fi însoțiți de antrenorul Octavian Matiș.

Comments

comments