În perioada 14-19 octombrie a avut loc finala Campionatului Național de Box pentru Seniori pe anul 2019, în orașul Târgu Mureș. Finala CN Seniori a fost organizată de către CS Ring Box Târgu Mureș, Primăria Municipiului Târgu Mureș, Consiliul Județean Târgu Mureș și Federația Română de Box.
De la secția de box a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a participat Doghi Dorin, la categoria 63 kg, care a obținut medalia de bronz. Aceasta a fost cea mai aglomerată categorie, cu 12 spotivi participanți.
În lupta pentru medalie pugilistul universitar a trecut de Radu Ciprian Drăgălina, de la CSȘ Timișoara, pe care l-a învins prin knockout, însă pentru locul doi, din cauza unei accidentări la mâna dreaptă din meciul anterior, Doghi Dorin a pierdut cu Suciu Vasile de la CSM Bacău. Titlul de campion național la categoria 63 kg i-a revenit lui George Dumitrescu de la CSM Ploiești.
„La acest campionat am reușit să câștig doar medalia de bronz deoarece m-am accidentat și nu am mai putut continua. Nu pot spune că mă bucur, dar pot promite că în viitorul apropiat o să câștig titlul! Multumesc Clubului Universitatea pentru susținere și antrenorului meu Octavian Matiș pentru pregătire”, de declarat Doghi Dorin.