”Tot ce ştiu despre etică, am învăţat din sport” – Albert Camus
”Degeaba vă agitaţi, sportul este acum o afacere” – Declaraţia unui sportiv
Concepţia după care sportul este o modalitate potrivită pentru a dezvolta caracterul are o istorie lungă. Pornind de la filozofii din Grecia antică, la declaraţiile politicienilor din zilele noastre, a profesorilor, antrenorilor şi teologilor, sportul a fost proclamat ca un făuritor de caractere. ”Sportul clădeşte caracterul” este adagiu cultural care şi-a găsit locul în limbajul curent al societăţii.
Întrebarea însă rămâne: Participarea în activităţile sportive ale societăţii moderne promovează formarea trăsăturilor pozitive de caracter? Este foarte greu ca cercetarea ştiinţifică să răspundă corect la o întrebare atât de vagă şi generală. Experienţele sportive sunt de o varietate aproape infinită, iar termenul de caracter poate fi definit şi operaţionalizat în numeroase feluri. Totuşi, multe sporturi sunt medii sociale propice care furnizează participanţilor oportunităţi să interacţioneze prin modalităţi cu semnificaţie morală. Există oportunităţi pentru participanţi să joace diverse roluri, să fie empatici, să rezolve conflicte, să-şi dezvolte auto-controlul.
Iată deci, că implicarea activă în sport poate, în circumstanţe favorabile, să furnizeze stimulii cognitivi şi sociali necesari pentru dezvoltarea unor aspecte caracteriale importante. Pe de altă parte, aspectele de competiţie acerbă, încrâncenată, cazurile tot mai dese de agresivitate şi trişare sugerează că sportul poate inhiba dezvoltarea morală sănătoasă. Trăim într-o lume în care valorile etice şi morale sunt puternic agresate din toate direcţiile. Paginile ziarelor sunt pline de scandaluri de dopaj, violenţă pe terenurile de sport şi în tribune, agresivitate ostilă faţă de adversari şi chiar faţă de coechipieri. Unii ar putea spune că noţiunile de fair play şi sportivitate sunt relicve din trecut şi nimic nu se mai poate face pentru a le readuce în competiţiile sportive moderne.
Nu există niciun motiv să ne consolăm cu ideea că nimic nu se mai poate face în ceea ce priveşte sportivitatea pentru că dacă pierdem acest deziderat, însuşi sportul poate fi pus sub semnul întrebării. Din fericire, în ultimii ani, studiul dimensiunilor morale ale experienţei sportive a avansat considerabil.
CORELATELE MORALE ALE EXPERIENŢEI SPORTIVE
Este util pentru început să definim moralitatea. Ea este în legătură cu drepturile şi obligaţiile cetăţenilor. Este vorba de ceea ce este corect şi incorect, respect şi responsabilitate. Moralitatea se experienţiază ca o cerinţă asupra ce trebuie făcut şi presupune un motiv. Din această cauză comportamentul moral se diferenţiază de comportamentul prosocial. În timp ce comportamentul prosocial este orice acţiune de care beneficiază cei din jur, comportamentul moral este determinat de o motivaţie morală. Există un oarecare consens în ceea ce priveşte ce este bun şi ce este rău. În sport, există un consens larg asupra faptului că trişarea sau folosirea unor acţiuni extreme care provoacă accidentarea adversarului în scopul de a câştiga competiţia este un lucru rău, inacceptabil. Având aceste elemente de consens, cercetările au abordat cauzele şi corelatele unui astfel de comportament.
Valorile morale
Pot fi definite ca scopuri dezirabile, transituaţionale care servesc ca principii ce ghidează viaţa unei persoane sau a unei entităţi sociale (Schwartz, 1994). Primele cercetări care aveau ca scop investigarea valorilor morale ale sportivilor au avut la bază compararea cu non – sportivii. Nu s-au constatat diferenţe semnificative între cele două grupuri, doar că sportivii tind să considere ca o valoare importantă să fie buni în tot ceea ce întreprind.
Pentru a investiga valorile morale ale sportivilor au fost puse la punct instrumente care să poată evalua priorităţile morale ale acestora. De exemplu Scala Webb (1969) cerea respondenţilor să ordoneze în funcţie de importanţa pe care o au pentru ei, valori cum ar fi: victoria, jocul corect, tendinţa spre măiestrie sau plăcerea de a juca. Cercetările care au utilizat scala Webb susţin idea potrivit căreia copiii la început au orientarea spre „joc”, în care plăcerea şi corectitudinea sunt valori importante după care apare orientarea „profesională”, în care victoria este valoarea supremă iar corectitudinea contează mai puţin (Blair, 1985).
Va urma
Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv