Debut în Campionatul Național de Rugby în 7

Mâine, 10 septembrie, pe Stadionul Tepro din Iași, debutează noua ediție a Campionatului Național masculin de Rugby în 7, competiție în care s-au înscris 15 echipe, 14 din România și o Selecționată din Republica Moldova, care nu va puncta în clasament.

Universitatea Cluj va juca, conform tragerii la sorți, în Grupa A, mâine urmând să evolueze în ordine cu Grivița UNEFS București, CSU Phoenix Brașov și Știința Petroșani.

Duminică vor avea loc partidele de clasament în care echipele se vor înfrunta în funcție de locurile ocupate în grupe.

După meciul cu CSU Alba Iulia, antrenorul Cristian Săuan a declarat despre acest nou început:

„În această săptămână avem de construit o echipă cu jucători cât mai în formă și potriviți pentru jocul de rugby în 7 deoarece ne dorim foarte mult să câștigăm acest turneu.”

Următoarele două etape vor avea loc la Gura Humorului în zilele de 17 și 18 septembrie și respectiv la București în 24 și 25 septembrie.

Comments

comments