Cupa României la baschet feminin debutează miercuri, de la ora 13, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, cu partida dintre Universitatea Cluj și Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc, primul meci din turul întâi al competiției. Cele două formații s-au mai întâlnit în luna octombrie, în campionat, atunci când covăsnencele au câștigat pe teren propriu cu 64-60.
Înaintea debutului în Cupa României, antrenorul Ioannis Koukos a declarat pentru u-cluj.ro:
„Următoarea noastră „stație” în acest sezon o reprezintă cele două meciuri, tur și retur, din Cupa României cu Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc. Amintirea meciului din campionat este încă destul de dureroasă datorită faptului că acolo am pierdut în ultimele două minute după un joc bun. În ultimele zile am muncit destul de bine pentru a obține un rezultat pozitiv în cele două partide din Cupă mai ales că un meci acasă ne dă întotdeauna un plus de energie. Una peste alta cred că la capătul acestei serii vom ieși cu fruntea sus.”
Meciul dintre ”U” Cluj și Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc va începe miercuri la ora 13 și va putea fi urmărit și pe canalul de Youtube „FRB TV”.