„Cel încet la mânie este bogat în înţelepciune, iar cel ce se mânie degrabă, îşi dă pe faţă nebunia”
În toate domeniile vieţii sociale apar situaţii care generează conflicte, iar multe dintre acestea se pot transforma în comportamente agresive. Sportul, care face parte integrantă din cultura fiecărei naţiuni, nu duce lipsă de aspecte negative cum ar fi violenţa şi agresivitatea. Sportul este probabil singura activitate umană (cu excepţia războaielor), în care actele de agresivitate interpersonală au ajuns să fie tolerate şi chiar aclamate entuziast de o anumită categorie a populaţiei. Anul 1985 este o dată des menţionată atunci când se discută despre subiectul violenţei în sport. Incidentele de pe stadionul Heysel din Brussels s-au soldat cu 38 de morţi şi peste 300 de răniţi.
În ultimii ani, violenţa în sport (atât în teren cât şi în afara lui) a ajuns să fie percepută ca o gravă problemă socială. În multe ţări au fost înfiinţate comisii speciale care investighează fenomenul, iar agresorii sunt trataţi după legea penală (Aberdeen, 1995).
În România nu avem statistici foarte exacte asupra numărului de violenţe comise pe terenurile de sport, dar sunt indicii că fenomenul ia amploare. Menţionăm faptul că mediatizarea mare dată violenţelor a sporit îngrijorarea opiniei publice cu privire la amploarea fenomenului.
DEFINIREA AGRESIVITĂŢII:
Baron şi Richardson (1994) definesc agresivitatea umană ca: „orice formă de comportament care are ca obiectiv vătămarea sau rănirea unei fiinţe umane care are toate motivele să evite un astfel de tratament”. Din această definiţie putem extrage următoarele elemente definitorii: (1) agresivitatea este mai mult un comportament decât o emoţie, (2) acţiunea de vătămare este intenţionată, (3) încercările nereuşite de a răni sunt tot acte de agresiune, (4) vătămarea include şi acte non-fizice cum ar umilirea intenţională, (5) victima are toate motivele să evite agresiunea. Agresivitatea şi violenţa sunt termeni care adesea sunt folosiţi ca şi sinonime când în realitate sunt noţiuni distincte. Fără a intra în detaliu, menţionăm că violenţa se referă mai mult la componenta fizică a agresivităţii (Tenenbaum et al., 1997).
Termenul de agresivitate este utilizat, în mod tradiţional pentru a caracteriza o paletă largă de comportamente. Folosim termenul pentru a defini comportamentul violent din teren, cum ar şi încăierările între jucătorii aflaţi în competiţie, dar utilizăm acelaşi termen pentru a caracteriza angajamentul de care dă dovadă o echipă atunci când se exprimă cu 100% din potenţial. Mai multe confuzii apar atunci când ataşăm judecăţi de valoare şi conotaţii emoţionale termenului de agresiune. De exemplu, anumite comportamente agresive sunt văzute ca fiind bune, în timp ce alte acţiuni agresive sunt catalogate ca fiind indezirabile. În plus, suntem deseori inconsecvenţi în judecăţile de valoare cu privire la agresivitate. Considerăm acceptabil răspunsul agresiv în anumite situaţii, iar în altele nu. În realitate, majoritatea comportamentelor agresive nu sunt în totalitate pozitive sau negative. Este mai bine să nu ataşăm etichete pozitive sau negative agresivităţii şi să o considerăm doar un comportament care trebuie înţeles.
Sunt câteva întrebări la care trebuie să încercăm să dăm un răspuns: Poate fi agresivitatea doar verbală?, Faulturile tactice pot fi considerate agresivitate?, Dar gândurile negative cu privire la adversar?, Gestul de a arunca racheta de pământ în cazul unei nereuşite la tenis este un act agresiv?. Cu siguranţă nu vom ajunge la unanimitate în ceea ce priveşte răspunsurile la aceste întrebări. Această constatare întăreşte convingerea privind dificultatea definirii agresivităţii în sport (Leith, 2006).
În ciuda acestor dificultăţi, în psihologia sportului s-a ajuns la un consens rezonabil în privinţa agresivităţii. Acest lucru a fost realizat prin delimitarea a trei termeni care au legătura cu problematica agresivităţii: agresivitatea ostilă, agresivitatea instrumentală şi comportamentul asertiv. În continuare vom examina aceste trei categorii distincte de comportament împreună cu relevanţa acestora asupra sportului de performanţă.
Dr. Marius Crăciun
psiholog sportiv