„Continental Open Championship” s-a încheiat cu succes pentru români

Capitala Suediei, Stockholm, a programat în weekendul 2-3 septembrie,  turneul de scrabble în limba engleză „Continental Open Championship”. La  turneul principal al Campionatului European, desfăşurat în două divizii: A (jucători cu rating peste 1400) şi B (jucători cu rating sub 1400), au concurat 44 de jucători, printre care și proaspătul campion mondial David Eldar (Australia).

România a participat cu o echipă formată din 7 jucători, dintre care șase legitimați la Universitatea Cluj: seniorii Dan Sandu (Locomotiva București), Mihai Pantiş, Cătălin Caba şi Ovidiu Tămas, însoţiţi de juniorii Diana Sandu, Delia Deac şi Cristian Caba.

Scrabblistul legitimat la ”U” Cluj, Cătălin Caba, a obținut locul 1 la divizia B (9 în clasamentul general), iar Mihai Pantiş a terminat pe locul 2 la div. B (12 în clasamentul general). Universitara Diana Sandu a primit premiul special pentru Juniori.

Titlul de campion continental a fost câştigat, aşa cum era de aşteptat, de jucătorul australian David Eldar. Clasamentul general poate fi văzut aici.

La ediția de anul trecut, Ovidiu Tămaș a ieșit campionul continental european la scrabble, divizia B, iar Cătălin Caba a reușit o clasare pe locul 2. De asemenea, la echipe România a ieșit pe primul loc.

Comments

comments